Creatorul de modă KARL LAGERFELD a murit la 85 de ani

Publicat: 19 02. 2019, 13:53
Actualizat: 25 03. 2019, 19:12

Karl Lagerfeld a fost marele absent la propriul show Chanel organizat, în ianuarie 2019, în timpul Săptămânii modei de la Paris (15 – 24 ianuarie), iar reprezentanții casei de modă au anunțat că acesta este „obosit”, potrivit apnews.com.

Karl Lagerfeld, al cărui aspect fizic pare din ce în ce mai fragil, nu a apărut pe scenă la finalul prezentării colecției sale pentru casa Chanel, a cărui director de creație este din 1983.

Aceasta este pentru prima dată când Lagerfeld nu își face prezența la propriul show, pentru a primi aplauzele publicului.

În locul lui, la finalul defilării a apărut directorul de studio Virginie Viard.

Reprezentanții casei Chanel au declarat pentru The Associated Press că Lagerfeld a rugat-o pe Viard să îl reprezinte pentru că „se simțea obosit„, dar nu au oferit alte detalii.

Germanul Karl Lagerfeld, în vârstă de 85 de ani, este unul dintre cei mai importanți creatori de modă ai sfârșitului de secol al XX-lea. A colaborat cu mai multe case de modă, printre care Chanel, la care în prezent este designer principal, dar și Fendi, unde este director de creație.

Karl Otto Lagerfeld s-a născut la 10 septembrie 1933 în Hamburg și a fost un designer de succes. El a colaborat cu numeroase case de modă, precum Chanel, Chloe și Fendi.

Lagerfeld a câștigat numeroase premii, cum ar fi: Crucea Federală de Merit (1985), Bambi (1989), Lucky Strike Designer Award (1993), Deutsche Gesellschaft fur Photographie (1996), Bambi (2005), Elle Fashion Star Award (2008), Kommandeur al Legiunii de onoare franceze (2010).