Cristi Minculescu revine pe scena muzicală românească, într-o serie de concerte
În urmă cu peste un an, Cristi Minculescu, vocea care a dat marca inconfundabilă a trupei Iris, a anunțat ca părăsește definitiv grupul alături de care a cunoscut consacrarea deplină. Mai mult decât atât, artistul s-a stabilit în Germania, la Regensburg, împreună cu familia, și a comunicat public, în repetate rânduri, că este vorba despre o hotarâre definitivă, dar că el râmâne deschis oricăror colaborari artistice și că va reveni în România ori de câte ori va fi solicitat să susțină concerte.
Ideea unei colaborări între Nuțu Olteanu și Cristi Minculescu s-a materializat la insistențele Fundației Phoenix, care îl reprezintă pe Cristi Minculescu. Fondator al trupei Iris, alături de Emil Lechinteanu, compozitor al primelor succese ale grupului și chitarist solo în epoca de glorie absolută din anii ’80, Nuțu s-a stabilit în Suedia la începutul anilor ’90, urmându-și cariera de instrumentist, vocalist și profesor de muzică.
Astfel, Cristi Minculescu și Nuțu Olteanu vor susține o serie de concerte în țară. Noului proiect i s-au alăturat și doi muzicieni suedezi, Anders Diephuis și Ken Sundberg.
Concertele vor avea loc în următoarele orașe: Alba Iulia (Casa de Cultură a Sindicatelor, 26 martie), Sibiu (Club Oldies, 27 martie), Râmnicu-Vâlcea (Taverna Coroana Sârbească, 28 martie) și București (Club Route 66, 29 martie).
Repertoriul ales de Cristi Minculescu și Nuțu Olteanu reunește piese antologice din patrimoniul Iris – „Trenul fără naș”, „Pe ape”, „Doar pentru voi”, „Lumina zilei”, „Noaptea”, „Strada ta”, „Cei ce vor fi”. Totodată, fanii vor putea asculta și preluări din repertoriul unor trupe precum AC/ DC, Bad Company, Whitesnake și Led Zeppelin. De asemenea, ar putea fi cântate și piese de pe noul album al artistului, aflat în pregătire.
„Va fi contribuția noastră la renașterea rock-ului. Piesele sunt în buna tradiție a anilor noștri de început, dar vor suna foarte fresh, fiind în același timp românești, dar cu un aer scandinav!”, a declarat Cristi Minculescu.