Prima pagină » Magazin » Cristian Mungiu, nominalizat la premiile Academiei de Film Europene 2012

Cristian Mungiu, nominalizat la premiile Academiei de Film Europene 2012

Cristian Mungiu, nominalizat la premiile Academiei de Film Europene 2012
Anunțul a fost făcut în urmă cu câteva minute.

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a și regizat, informează site-ul instituției.

Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunțate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a 25-a gală EFA 2012 va avea loc pe 1 decembrie, în Malta.

Cristian Mungiu a fost nominalizat la categoria „cel mai bun scenariu” cu filmul său „După dealuri”. Cineastul român va concura la această categorie cu Michael Haneke („Amour”), Tobias Lindholm și Thomas Vinterberg („Jagten/ The Hunt”), Olivier Nakache și Eric Toledano („Invincibilii/ Intouchables”) și Roman Polanski și Yasmina Reza („Doamne… ce măcel!/ Carnage”).

Pentru filmul „După dealuri”, Cristian Mungiu a primit premiul pentru scenariu la Festivalul de la Cannes 2012, în timp ce Cristina Flutur și Cosmina Stratan au primit, ex-aequo, premiul pentru interpretare.

„După dealuri” spune povestea a două fete, Alina (Cristina Flutur) și Voichița (Cosmina Stratan), care au crescut împreună la orfelinat și s-au regăsit apoi într-o mănăstire izolată din România. Alina vrea să plece de acolo pentru a se stabili în Germania și își dorește ca Voichița să vină cu ea. Însă Voichița este atașată profund de viața de la mănăstire. Atunci când Alina îl înfruntă pe preot, tânăra este dusă la spital, iar persoanele care o îngrijesc încep să creadă că este posedată de diavol.

Recent, lungmetrajul „După dealuri” a câștigat marele premiu al secțiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA la Festivalul Internațional de la Haifa, trofeu acordat de un juriu desemnat de Federația Criticilor de Film din Europa și Zona Mediteraneană. Totodată, „După dealuri” a fost desemnat cel mai bun film la Festivalul de la Vukovar (Croația) și la Herceg Novi (Muntenegru).

Pe de altă parte, și pelicula românească „Superman, Spiderman sau Batman”, regizată de Tudor Giurgiu, a fost nominalizată la categoria „cel mai bun scurtmetraj al anului” a premiilor Academiei de Film Europene 2012.

Recent, scurtmetrajul „Superman, Spiderman sau Batman”, în regia lui Tudor Giurgiu, a fost premiat la ediția 2012 a Manhattan Short, unde a primit medalia de aur. Totodată, pelicula a fost premiată și în cadrul festivalului Kaliber 35 Munich International Film Festival. Pe de altă parte, în aprilie 2012, „Superman, Spiderman sau Batman” a câștigat premiul pentru „cel mai bun scurtmetraj” la Aspen Shortfest, premiu ce îi garantează un loc pe lista lungă a nominalizărilor la Premiile Oscar, la categoria „cel mai bun scurtmetraj ficțiune”.

„Superman Spiderman sau Batman” spune povestea lui Aron, un băiețel de cinci ani, care, împreună cu tatăl său acoperit de griji, pornește într-o dimineață pe un drum la capătul căruia dorește, asemenea eroilor din benzile desenate, să-și salveze mama bolnavă de inimă.

Pe de altă parte, la aceeași categorie – „cel mai bun scurtmetraj al anului” – a premiilor Academiei de Film Europene 2012, alături de „Superman Spiderman sau Batman” au mai fost selecționate scurtmetrajele „Demain, ca sera bien”, de Pauline Gay, „Two Hearts”, de Darren Thornton, „Miten Marjoja Poimitaan”, de Elina Talvensaari, „L’Ambassadeur et moi”, de Jan Czarlewski, „Im Freien”, de Albert Sackl, „Csicska”, de Attila Till, „Villa Antropoff”, de Vladimir Leschiov și Kaspar Jancis, „Sessiz”, de Rezan Yeșilbaș, „Manha de Santo Antonio”, de Joao Pedro Rodrigues, „Back of Beyond”, de Michael Lennox, „Titloi Telous”, de Yorgos Zois și „Einspruch VI”, de Rolando Colla.

La categoria „cel mai bun film european al anului” au fost nominalizate lungmetrajele „Amour”, de Michael Haneke, „Barbara”, de Christian Petzold, „Cesare deve morire”, de Paolo și Vittorio Taviani, „Intouchables”, de Olivier Nakache și Eric Toledano, „Jagten/ The Hunt”, de Thomas Vinterberg, și „Shame”, de Steve McQueen.

La categoria „cel mai bun regizor european al anului” vor concura cineaștii Nuri Bilge Ceylan („Bir Zamanlar Anadolu’Da/ Once Upon a Time in Anatolia”), Michael Haneke („Amour”), Steve McQueen („Shame”), Paolo și Vittorio Taviani („Cesare deve morire”) și Thomas Vinterberg („Jagten/ The Hunt”).

Actrițele Emilie Duquenne („A Perdre la Raison”), Nina Hoss („Barbara”), Emmanuelle Riva („Amour”), Margarethe Tiesel („Paradise: Liebe”) și Kate Winslet („Carnage”) au fost nominalizate la categoria „cea mai bună actriță europeană a anului”.

La categoria „cel mai bun actor european al anului” au fost nominalizați Francois Cluzet și Omar Sy („Intouchables”), Michael Fassbender („Shame”), Mads Mikkelsen („Jagten/ The Hunt”), Gary Oldman („Tinker Tailor Soldier Spy”) și Jean-Louis Trintignant („Amour”).

La categoria „cel mai bun lungmetraj de animație” vor concura peliculele „Alois Nebel”, de Tomas Lunak, „Arrugas”, de Ignacio Ferreras, și „The Pirates! In An Adventure With Scientists”, de Peter Lord.

Trofeul Carlo Di Palma, decernat în cadrul categoriei „European Cinematographer Award 2012”, va fi disputat între cineaștii Sean Bobbitt („Shame”), Bruno Delbonnel („Faust”), Darius Khondji („Amour”), Gokhan Tiryaki („Once Upon a Time in Anatolia”) și Hoyte Van Hoytema („Tinker Tailor Soldier Spy).

La categoria „cel mai bun editor de film al anului” vor concura Janus Billeskov Jansen și Anne Osterud („Jagten/ The Hunt”), Roberto Perpignani („Cesare deve morire”) și Joe Walker („Shame”).

La categoria „cel mai bun designer de producție” au fost nominalizați Maria Djurkovic („Tinker Tailor Soldier Spy”), Niels Sejer (A Royal Affair”) și „Elena Zhukova („Faust”).

Premiul decernat în cadrul categoriei „cel mai bun compozitor de muzică de film” va fi disputat între Cyrille Aufort și Gabriel Yared („A Royal Affair”), Francois Couturier („Io Sono Li”), George Fenton (The Angels’ Share”) și Alberto Iglesias („Tinker Tailor Soldier Spy”).