Prima pagină » Magazin » Cristian Tudor Popescu își va lansa volumul „Filmar”, pe 24 noiembrie, la Gaudeamus

Cristian Tudor Popescu își va lansa volumul „Filmar”, pe 24 noiembrie, la Gaudeamus

Cristian Tudor Popescu își va lansa volumul
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu își va lansa volumul "Filmar" - care cuprinde texte ce abordează subiecte legate de cinematografie, fără să ocolească însă analizele unor evenimente recente - pe 24 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus de la București, informează editura Polirom.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu își va lansa volumul „Filmar” – care cuprinde texte ce abordează subiecte legate de cinematografie, fără să ocolească însă analizele unor evenimente recente – pe 24 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus de la București, informează editura Polirom.

Lansarea volumului „Filmar” va avea loc duminică, 24 noiembrie, de la ora 12.00, în cadrul unei întâlniri cu Cristian Tudor Popescu, organizată la standul Dacia din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, potrivit site-ului editurii Polirom.

Conform sursei citate, „Filmar” reunește texte ce abordează subiecte legate de cinematografie, fără să ocolească însă analizele unor evenimente recente. Cunoscut cinefil, autorul trasează paralele între producțiile cinematografice și viața reală, între personaje de film și persoane publice, dar prezintă și filme mai vechi sau mai noi, actori, regizori, festivaluri și premiile oferite în cadrul acestora. În plus, trece în revistă preferințele criticilor de film și ale publicului, fie el format din elevi de liceu sau din persoane care au trăit direct experiența comunismului. Cristian Tudor Popescu vine cu argumente solide care să îi susțină ipotezele, nu se ferește să pună degetul pe rană atunci când e cazul și nici nu evită laudele pentru producțiile și persoanele pe care le consideră meritorii.

„Dacă în legătură cu o moralitate a artei se poate discuta, de la Villon până la marchizul de Sade și Céline, o artă a moralității nu văd cum ar putea exista. Nu e nimic artistic în a fi moral. A nu fi fățarnic, a nu fi oportunist, a nu minți, a nu trăda, a-ți asuma greșelile și a plăti pentru ele nu presupune talent. Moralitatea nu e nici măcar o profesie. Moralitatea e un organ, ca inima sau ficatul, îl ai sau nu îl ai, cu deosebirea că poți trăi și fără el. Ea îți aparține în totalitate – ești moral în primul rând față de tine însuți -, nu e menită aprecierii celorlalți, ca arta. Sau, astăzi, în România, moralitatea poate fi definită ca o boală psihică”, spune Cristian Tudor Popescu.

Volumul „Filmar”, publicat la Editura Polirom, în colecția „Ego. Publicistică”, va fi disponibil și în format digital.

Cristian Tudor Popescu (născut în 1956, în București), absolvent al Facultății de Automatizări și Calculatoare din București, este scriitor și unul dintre cei mai prestigioși jurnaliști din România.

Este senior editor al gandul.info, filmolog, doctor în cinematografie al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, unde susține un curs de Tehnici de manipulare și propagandă în cinematografie și televiziune. Este gazda emisiunii „CineTePrinde”, difuzată de Pro Cinema.

A debutat ca prozator SF. Cărțile publicate de acesta sunt: „Planetarium” (Albatros, 1987, Premiul Congresului European de SF, Montpellier); „Vremea mînzului sec” (ediția I, Cartea Românească, 1991; ediția a II-a, Polirom, 1998); „Imperiul oglinzilor strîmbe” (Societatea „Adevărul”, 1993, antologie SF); „Copiii fiarei” (ediția I, Du Style, 1997; ediția a II-a, Polirom, 1998; ediția a III-a, Polirom, 2013); „Timp mort” (Polirom, 1998); „Omohom” (Polirom, 2000); „România-abțibild” (Polirom, 2000); „Un cadavru umplut cu ziare” (Polirom, 2001); „Nobelul românesc” (Polirom, 2002); „Sportul minții” (Humanitas, 2004); „Libertatea urii” (Polirom, 2004); „Trigrama Shakespeare. Ficțiuni speculative” (Corint, 2005); „Luxul morții” (Polirom, 2007); „Cuvinte rare” (Polirom, 2009); „Filmul surd în România mută. Politică și propagandă în filmul românesc de ficțiune” (1912-1989) (Polirom, 2011).

Ediția din acest an a Târgului Internațional Gaudeamus – Carte de învățătură se va desfășura între 20 și 24 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo din București.