Comedia „#Selfie”, lungmetrajul de debut al regizoarei Cristina Iacob, a avut proiecția pentru presă marți, la CinemaPro din Capitală. După proiecția filmului, a urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri cu unii dintre actori și cu regizoarea. Astfel, Răzvan Fodor, Alina Chivulescu, Olimpia Melinte, Crina Semciuc, Flavia Hojda, Vlad Logigan, Levent Sali și Alex Călin au răspuns întrebărilor reprezentanților mass-media.
În comedia „#Selfie”, trei proaspăt absolvente de liceu decid să plece la mare. Yasmine (Crina Semciuc), Roxi (Olimpia Melinte) și Ana (Flavia Hojda) sunt hotărâte să trăiască ultimul weekend dinaintea examenului de bacalaureat ca și cum ar fi ultimul din viața lor, iar asta înseamnă să încalce orice regulă și să facă orice fără să se gândescă la consecințe. Vor putere, adrenalină și să se îndrăgostească, iar gașca de trei tineri pe care îi agață pe drum pare că le poate oferi toate aceste lucruri și chiar mai mult decât își pot imagina. Mihai (Levent Sali ), George (Vlad Logigan) și Bogdan (Alexandru Călin) joacă rolurile a trei prieteni care au de gând să petreacă o vară plină de distracție la mare, cu banii obținuți din furat. Totul până în momentul în care le întâlnesc pe rebelele Yasmine, Roxi și Ana.
Planurile tinerilor vor fi date peste cap de intervențiile adulților responsabili, rolurile acestora revenindu-le unor actori consacrați, precum Răzvan Vasilescu, Alina Chivulescu, Răzvan Fodor, Carmen Tănase și Florin Călinescu. Din film nu lipsesc nici vedete, precum Mihaela Rădulescu, Dan Chișu, Smiley, Alex Velea și George Vintilă, care asigură o parte din momentele amuzante.
Cristina Iacob a declarat, marți, că majoritatea actorilor au fost aleși prin casting care a avut loc prin toată țara.
„Majoritatea au fost aleși prin casting, pe câțiva îi îndrăgeam foarte tare, pe Vlad l-am avut în cap de când am scris scenariul. (…) A durat foarte mult ca să îi găsesc pe ei pentru aceste roluri”, a declarat regizoarea filmului „#Selfie”.
Întrebată dacă titlul ales pentru filmul său de debut a fost același de la început, Cristina Iacob a menționat că acesta s-a schimbat pe parcurs.
„E o poveste interesantă. Titlul filmului inițial a fost «Crazy teens». Scenariul a avut multe versiuni. Ulterior a fost «Liceenii 2000», mai apoi, «Generația Y», iar, în decembrie, când eu am aflat ce înseamnă acest «selfie», acest cuvânt, am zis că este foarte potrivit, este exact descrierea filmului meu și anume e un autoportret al generației. Așa am decis că e potrivit și că ăsta este titlul, când lumea nu știa. De exemplu, Smiley mi-a zis: «Păi o să creadă că e un nume de fată. Ce e ăsta selfie. Nu știe nimeni ce e selfie». Am zis: «O să vezi că o să devină viral, o să fie o manie». Ceea ce se și întâmplă astăzi”, a completat Cristina Iacob, precizând că se lucrează la o continuare a filmului.
În ceea ce privește scenariul, semnat de Cristina Iacob, Georgiana Alexandra Caraman, Maria Spirache și Alexandru Molico, regizoarea a declarat că a fost scris în primul rând din experiențele sale.
„Am scris scenariul în primul rând din experiențele mele, vârsta mea e apropiată cu vârsta adolescenților. Maria Spirache este și ea foarte tânără. Dar, mai apoi, secvențele le-am adaptat și cu actorii”, a spus Cristina Iacob.
De asemenea, Cristina Iacob a declarat pentru MEDIAFAX că nu a fost greu să lucreze cu actorii, care fac parte din generații diferite.
„N-a fost deloc greu, pentru că noi am devenit, chiar înainte de filmări, ca o familie, de la repetiții, și totul a fost foarte sincer, am colaborat foarte bine cu toți, n-a fost deloc greu cu ei”, a declarat aceasta.
De asemenea, regizoarea a precizat că filmul poate avea și un rol educativ, nu este doar o comedie.
„«#Selfie» este un film despre prietenie, dar nu o prietenie fabricată, fără vreo esență, ci o prietenie adevărată. Aceea în care iertăm, suntem alături unii de ceilalți și ne susținem, chiar dacă suntem foarte diferiți. Cred că toți putem învăța din asta”, a declarat Cristina Iacob.
„#Selfie” este un film prin intermediul căruia tinerii „pot descoperi ce e cu adevărat prietenia, cum să treacă dincolo de aparențe, de ambalajul care contează, din păcate, foarte mult astăzi”, a declarat Cristina Iacob pentru MEDIAFAX, iar Olimpia Melinte a completat-o spunând că și-ar dori ca toate tinerele care au avut complexe vreodată să-și dea seama când se uită la film că „sunt mult mai mult decât un corp, iar frumusețea interioară este mult mai importantă”.
Totodată, regizoarea a menționat că filmul se adresează în special tinerilor, dar există și un public format din părinți, care „vor să vadă cum sunt de fapt copiii lor”.
Despre rolurile pe care le-au interpretat în filmul „#Selfie”, actorii au păreri împărțite. Unii spun că rolul interpretat în film s-a potrivit foarte bine cu felul lor de a fi, alții, că a reprezentat o provocare, fiind diferiți față de personajele lor.
„Pentru mine, Yasmine a fost o provocare, pentru că eu sunt la polul opus. Eu n-am fost niciodată așa, eu am fost genul de copil cuminte, ceream voie când plecam din casă, aveam oră la care trebuia să întru în casă, n-am încălcat-o niciodată, dacă s-a întâmplat vreodată, sunam și anunțam că mai întârzii, deci Yasmine pentru mine a fost o bucurie, pentru că mi-a plăcut foarte mult să o interpretez, s-o joc, să îi dau naștere”, a declarat pentru MEDIAFAX Crina Semciuc.
De asemenea, Olimpia Melinte a precizat că Roxi, personajul interpretat de ea în film, are foarte puțin din felul ei de a fi.
„Sigur, și eu sunt foarte optimistă și veselă, dar, raportându-mă la perioada mea din liceu, eu eram mai degrabă Yasmine. Eu eram tipa aia puternică care făcea nebunii și ducea gașca în tot felul de situații foarte neprietenoase. M-am bucurat să mă întâlnesc cu viețile și cu felul de a fi al multor colegi de-ai mei, care treceau prin aceste probleme, complexe, legate de felul cum arată – ori prea mici, ori prea mari, ori prea grași, ori prea slabi, ori cu acnee – toate problemele astea, și m-am simțit cumva – întâlnind-o pe Roxi -, poate vinovată că în perioada aia nu îi înțelegem și mi se părea o chestie aberantă să te plângi de felul cum arăți (…), dar am înțeles că era și o lipsă de afecțiune din partea părinților, era și faptul că nu aveau ceea ce le trebuia afectiv din partea familiei și asta se resimte și în felul în care arăți, și în felul în care te comporți, și în felul în care te raportezi la societate”, a declarat Olimpia Melinte pentru MEDIAFAX.
În schimb, Flavia Hojda a spus că Ana, personajul interpretat de ea în film, îi seamănă foarte bine.
„Cred că personajul seamănă foarte bine cu mine. Acum nu știu dacă aș fi reacționat la fel ca Ana în situația dată, dar, în principiu, Ana e o parte din mine”, a declarat Flavia Hojda, precizând că a fost destul de greu pentru ea să intepreteze acest rol, având în vedere că nu a mai jucat până acum, dar a fost ajutată de colege.
La rândul său, Vlad Logigan a declarat: „În general, când ești distribuit, tragi personajul la tine, altfel nu ești credibil”. „Partea aia cu clownul e a mea, nu era acolo și i-am propus-o eu (Cristinei Iacob, n.r.). Mie îmi plac clownii și și predau la Universitate, la masterat, fix asta și cumva i-a plăcut. Ce e al meu mult de acolo e veselia asta și tâmpenia asta de a face glume. Practic să privești viața optimist și vesel”, a declarat Vlad Logigan, care interpretează personajul George în film.
„Eu încerc să mă pun întotdeauna în papucii celuilalt și atunci automat încerc să țin cont de ce i-ar plăcea copilului meu să facă, de cum i-ar plăcea lui să fie. (…) Așa că, raportat la mama care sunt și la mama care am fost pe ecran, cred că e distanță mare. În primul rând că nu fumez și cu atât mai mult secvența aia a fost pentru mine ceva amețitor la propriu, pentru că am fumat și am amețit, dar încerc întotdeauna să trăiesc timpul ăsta pe care îl trăiesc copii ăștia astăzi. N-are nicio legătură cu ce-am trăit noi. Din păcate. Din păcate, pentru că am trece automat prin filtrul experienței noastre. Încerc să țin cont de tot ce le este lor util și de ce sprijin pot fi eu pentru copilul meu”, a declarat și Alina Chivulescu despre rolul intepretat în comedia „#Selfie”.
În plus, aceasta a precizat că rolul dintr-o comedie este întotdeauna foarte plăcut.
„Să lucrezi la o comedie întotdeauna îți face mare, mare, mare plăcere. E o energie bună. Sunt oamenii veseli. Sigur că e și presiunea căldurii, e și presiunea timpului că trebuie să te încadrezi. Dar întotdeauna îți face mare plăcere să lucrezi la o comedie”, a declarat actrița.
Și actorii sunt de părere că filmul „#Selfie” ar putea avea rol educativ și că părinții ar trebui să vină alături de copii să vadă lungmetrajul de debut al Cristinei Iacob.
„E frumos, e o comedie, adică nu e nimic vulgar și (…) lucruri de învățat. Adică, poate, uitându-se la acest film (părinților, n.r.) le va fi mai ușor să comunice cu copiii lor de acasă, vor ști cum să le dea un sfat, cum să-i îndrume. De exemplu, Yasmine, toate nebuniile pe care le face le face doar pentru simplul fapt că îi lipsește iubirea și echilibrul de acasă. Nu e de ajuns să le dai doar bani la copii, au nevoie de o vorbă bună, de o îmbrățișare, de un «te iubesc». (…) Suntem mici și dorim să știm că avem pe cine să ne bazăm. (…) Uitându-mă astăzi pentru a doua oară, pot spune cu tărie că da (este un film educativ, n.r.). Adică, am plecat de la un film care se bazează pe foarte multă distracție, nebunie, care are și lucruri bune. Le dă ocazia părinților să vadă prin ce trec copiii sau de ce fac copiii lucrul acela, ce le lipsește”, a declarat Crina Semciuc pentru MEDIAFAX.
La rândul său, Olimpia Melinte a precizat că filmul ar trebui vizionat și de părinți.
„Ar trebui să vină și părinții, pentru că nu e un film doar pentru copii și pentru adolescenți, e un film și pentru părinți, și pentru profesori, pentru că oamenii nu mai apreciază și nu mai văd calitatea umană și legăturile astea părintești care ar trebui să existe. Din păcate, în societatea noastră, majoritatea trăiesc așa cum vedeți relațiile dintre Yasmine și părinții ei, dintre Roxi și mama ei. În partea cealaltă, la Ana e tot o problemă, pentru că a fi foarte strict nu-ți garantează reușita, nu te bucură în niciun fel. Și atunci ar trebui să vină și poate să învețe un pic din lucrurile astea. (…) E și un film educativ, ar putea fi. «#Selfie» ar putea fi un fel de a educa părinții”, a declarat Olimpia Melinte.
Și Vlad Logigan este de părere că filmul ar trebui vizionat și de părinți, nu doar de adolescenți.
„Eu așa sper (să vină la film și părinții, n.r.). Sper să înțeleagă și să prindă toată chestia asta la ei, pentru că părinții azi sunt puțin în altă lume decât copiii lor. E lumea asta nouă care vine peste noi și cu care unii dintre părinți s-au obișnuit, alții nu. Mama mea, de exemplu, habar n-are ce e aia un selfie, deși folosește Facebook”, a declarat Vlad Logigan.
„Mi-aș dori să intre și persoane mai mari, să vină cu copiii lor. Până la urmă putem să învățăm ce putem schimba la noi sau nu”, a spus și Alina Chivulescu.
În timpul filmărilor au existat și scene mai dificile, dar peste care actorii au reușit să treacă.
„Pentru mine, cea mai grea secvență a fost momentul în care am intrat noaptea în mare. Asta pentru că erau foarte multe alge, foarte multe alge, fusese furtună. Eu nu suport aceste alge, așa că a fost groaznic. Mai era echipă în apă – cei care filmau erau în apă, dar, pentru mine, asta a fost o secvență foarte grea. A trebuit să rup bariera asta a mea de a avea frică și energii negative și am făcut-o cu ochii mai mult închiși. Ăsta a fost un moment greu”, a declarat pentru MEDIAFAX Olimpia Melinte.
Realizarea filmului „#Selfie” a costat 900.000 de euro, producția fiind finanțată atât de Centrul Național al Cinematografiei (CNC), cât și de MediaPro Entertainment, dar și de alți finanțatori, a precizat producătoarea Cristina Dobrițoiu.
Fanii filmului „#Selfie”, regizat de Cristina Iacob, vor putea urmări comedia în avanpremieră, alături de Smiley, Alex Velea și actorii din rolurile principale, miercuri, de la ora 19.30, la Cinema City Afi Cotroceni din București,
Un film regizat de Cristina Iacob, „#Selfie” este distribuit de Zazu Film, din 9 mai, în cinematografele Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Cluj Polus, Arad, Arad Galeria, Ploiești, Afi Ploiești, Brăila, Timișoara, Constanța), Grand Cinema&More Băneasa, The Light Cinema, Cityplex (Constanța, Brașov), Line Cinema (Râmnicu-Vâlcea), Cine Grand (Botoșani), Grand Mall (Satu-Mare), Cinema 3D Colors (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Twins (Ploiești), Corso (București), Scala (București), Europa (București), Modern (Craiova), Unirea (Botoșani), Dacia (Piatra-Neamț), Sebastian Papaiani (Pitești), Cortina (Oradea), Palace (Oradea), Cinema Arta (Târgu-Mureș), Patria (București), Cinema Ostroveni (Râmnicu-Vâlcea), Cinema Victoria (Cluj).