CROSS // Viața bate filmul: la 19 ani și-a cerut bona de nevastă
Zicala „viața bate filmul” poate părea de multe ori exagerată, dar nu și în cazul lui Bobby Fransis Barnes, un tânăr de 19 ani din Worcester, Londra, care și-a cerut bona, în vârstă de 31 de ani de soție. În cazul lui până și scenariul filmului „Idilă cu dădaca mea” pare o nimica toată.
Daily Mail scrie că adolescentul s-a îndrăgostit de Donna Price, prietena mamei sale, care este și bona lui. Povestea nu se oprește aici, mai notează cotidianul britanic. Bobby Fransis Barnes s-a născut fată, dar a decis ca, în viitorul apropiat, să apeleze la operația de schimbare de sex, deoarece toată viața sa s-a simțit „un bărbat captiv într-un trup de femeie”.
Probleme cu acceptarea faptului că nu este o fată s-au manifestat încă din copilărie, atunci când Bobby Fransis Barnes își tăia rochițele și se tundea singură pentru a se bucura de toate activitățile organizate de băieți.
„Nu mă simțeam deloc bine, pur și simplu nu îmi suportam trupul de fată. Într-o zi mi-am zis că nu mai pot continua așa și i-am zis mamei că vreau să devin ceea ce simt: un bărbat. La început a rămas șocată însă m-a susținut, a riscat totul pentru mine”, povestește tânărul. Pentru a-i demonstra cât de serios este în propunerea sa, adolescentul și-a tatuat numele bonei sale pe mâna draptă.
Acum adolescentul vrea să se căsătorească cu fosta lui bonă, pe care spune că o iubește la nebunie. Dar până la a face pasul cel mare Bobby, trebuie să treacă de operația de extirpare a sânilor și cea de schimbare de sex. În prezent urmează tratament hormonal.