Cum a ajuns un câine ambasadorul unui oraș
Bruno a început să călătorească de când era doar un pui. Povestea lui începe în urmă cu mai bine de zece ani, când a fost adus, de un bărbat, în cartierul LaVallee, care credea că se pierduse de stăpânii lui. Cel mic, însă, nu aparținea acelui loc. Cu toate astea, rezidenții l-au îndrăgit din prima clipă și l-au luat în grijă, potrivit BoredPanda.com.
Din acel moment, Bruno a devenit răsfățatul tuturor. Unul dintre locuitori, Larry, a încercat să îl lege, însă patrupedul a respins lanțul din prima clipă. Larry s-a conformat și l-a lăsat liber, obișnuindu-se în timp ca oamenii să i-l returneze, crezând că s-a pierdut. Larry le spunea același lucru de fiecare dată: „Bruno știe să se întoarcă singur acasă”.
Astfel că, de-a lungul anilor, locuitorii din Longville s-au obișnuit să îl vadă pe Bruno plimbându-se de zor pe străzile orașului. De obicei, acesta trece pe lângă primărie, cofetărie și chiar câteva magazine. Rezidenții l-au îndrăgit atât de tare, încât l-au numit „ambasadorul orașului” și i-au ridicat o statuie din lemn.