Un cetățean care zăcea pe un trotuar din New York a devenit victima trecătorilor care, în loc să solicite ajutor, au preferat să profite de faptul că bărbatul își pierduse cunoștința și l-au deposedat de bunuri, după care și-au văzut de drum, informează CBS.
În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se poate poate observa cum Sergio Pacios, un bărbat de 38 de ani, iese dintr-un bar și se după câțiva pași se prăbușește pe trotuar, în jurul orei 2.30 noaptea.
Niciuna dintre persoanele care au trecut pe lângă el de-a lungul nopții nu s-a gândit să-l ridice sau cheme pe cineva să-I vină în ajutor. Dimpotrivă ceea ce a urmat a fost o întreagă serie de jafuri.
Astfel, cei care l-au întâlnit pe bărbatul inconștient i-au luat, pe rând, tot ce acesta avea asupra sa. Mai întâi, niște trectori i-au scotocit prin buzunare, apoi i-au fost furate ceasul și cureaua, după care a rămas fără lănțișorul de la gât, iar la un moment dat a fost descălțat și căutat în șosete de un trecător.
În jurul orei 6.00 dimineața Palacios s-a trezit și dezorientat fiind, a nimerit în curtea unui localnic care s-a speriat să-l vadă acolo și a sunat poliția. Palacios a sfârșit prin a fi arestat pentru încălcarea proprietății private.