Cum a apărut obiceiul sorcovitului și ce legătură are cu Sfântul Vasile
În tradiția românilor, Anul Nou, întâmpinat, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, se mai numește Revelion sau seara Sfântului Vasile. Se spune că în noaptea de Sfântul Vasile cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă.
De asemenea, se spune că pe Iisus Hristos îl cheamă Vasile: Iisus Hristos s-a născut de Crăciun, iar la o săptămână, de Sfântul Vasile, a fost botezat în legea cea veche și a primit numele „Vasile”. Numele Hristos (creștin) i-a fost pus la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat.
În tradiția populară se spune că Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoțel, i-a legat la toartă o crenguță de busuioc și s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura.
În ziua de Anul Nou, copiii umblă cu Sorcova din casă în casă, în special pe la cunoscuți, urându-le viață lungă, sănătate și prosperitate. Sorcova era confecționată, la început, din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi (măr, păr, vișin, prun) sau de trandafir, tăiate și puse în apă la înmugurit și înflorit în ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) sau de Moș Nicolae (6 decembrie). Apoi, sorcova a început să fie realizată dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână, cu beteală și cu un fir de busuioc în vârf. În Bucovina, sorcova are atașat un colopoțel.
Sorcova, simbol al vegetației de primăvară, este făcută astăzi din hârtie colorată și flori artificiale. Copiii, după ce își sorcovesc părinți și rudele apropiate, pornesc, câte doi-trei, colindatul prin vecini. În timpul uratului, aceștia ating ritmic cu Sorcova ușa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se colindă înăuntru. După terminarea colindatului, Sorcova se păstrează peste an, ca un lucru sfânt, agățată de peretele de la răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat al gospodăriei.
De asemenea, în prima zi a noului an, se păstrează în unele zone obiceiul colindatului cu o căpățână de porc, împodobită cu panglici și mărgele, tradiție denumită „Colindul cu Vasilica” (Siva). După terminarea colindatului, ceata se strânge la o cârciumă pentru a chefui. Apoi, colindătorii se despart, dezgătind căpățâna și luându-și fiecare ce a pus, iar din ea fac un prânz, pentru ca obiceiul să fie închis pentru anul respectiv.
Un alt obicei este cel al Dezlegării Anului. Grupuri mici sau cete de feciori dezleagă anul și rodul colindând pe ulițe, iar vacarmul pe care-l fac cu bicele, buciumele sau oalele are ca scop înlăturarea forțelor malefice: seceta, tăciunele de grâu, insectele și animalele dăunătoare recoltei. De asemenea, feciorii dezleagă și cununiile, cu un descântec: „Slobozim câșlegiile/ Să mărităm fetele/ Umblați, feciori,/ Să fie pețitori”.
În tradiția populară se mai spune că așa cum este musafirul din ziua de Sfântul Vasile, bogat ori sărac, așa va fi omul tot anul.
Tot în ziua de Sfântul Vasile se zice că este bine să bei mult vin, existând credința că atât cât va bea omul în această zi va avea sânge în obraz în timpul anului.
Tradiția populară spune că de Anul Nou se înnoiesc toate și de aceea oamenii trebuie ca în prima zi din an să-și pună un gând bun, ca să le meargă bine tot anul: „Atunci să te păzești să nu te superi, să nu te sfădești, să fii vesel și tot anul așa vei fi”.
Pentru ca familiei să-i meargă bine tot anul și să aibă spor, în popor există obiceiul ca în ziua de Anul Nou să se fiarbă în oală un cap de porc, pentru că așa cum porcul râmă numai înainte, tot așa va merge și omul spre belșug.
Tot la Anul Nou, pe nemâncate, fiecare om trebuie să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului și s-o mânuiască de trei ori, pentru spor la lucru în anul ce vine.
Și în ceea ce privește vremea, tradiția populară are numeroase interpretări. Astfel, conform tradițiilor, cum este ziua de Anul Nou așa va fi tot anul: bun sau rău. De asemenea, credința populară spune că, dacă în ziua de Anul Nou e ger mare și dacă pe zăpadă se văd multe steluțe, e semn că anul ce urmează va fi bun și vor fi multe cununii. De asemenea, dacă în ziua de Sfântul Vasile ninge, anul ce urmează va fi unul îmbelșugat, iar dacă este senin și geros, oamenii vor fi sănătoși pe parcursul anului. Totodată, se spune că, dacă noaptea de Anul Nou este „lină și senină”, este un semn că noul an va fi unul bun.
Sfântul Vasile cel Mare a trăit între anii 330 și 379, în vremea împăratului Constantin. Sfântul Vasile s-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinți credincioși și înstăriți, Emilia și Vasile, tatăl său fiind dascăl în cetate. Iubitor de învățătură și înzestrat pentru carte, Sfântul Vasile și-a îmbogățit cunoștințele învățând în școlile din Cezareea, Bizanț și Atena, la cea din urmă cunoscându-l pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă prietenie. A fost înălțat la rangul de arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru biserică. Între scrierile sale de mare importanță teologică, la loc de cinste este „Liturghia Sfântului Vasile cel Mare”.
Sfântul Vasile este unul dintre sfinții care au făcut minunile cele mai mari. El este primul ierarh care a întemeiat, pe lânga biserici, aziluri și spitale pentru săraci, leprozerie și un așezământ pentru recuperarea prostituatelor. A murit în ziua de 1 ianuarie a anului 379, când încă nu împlinise 50 de ani, intrând în istoria creștină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.