Câinii câștigă dintr-o singură privire simpatia oamenilor: savanții niponi au descoperit că organismele acestor patrupede și ale proprietarilor lor secretă cantități mari de ocitocină atunci când se privesc în ochi, afirmă The Guardian. Acest hormon este implicat și în alte reacții, întărind de exemplu legătura dintre mamă și bebeluș atunci când cei doi se privesc.
Ocitocina pare să fie un hormon înzestrat cu toate binefacerile din lume, fiind denumită în trecut „molecula iubirii” și „substanța moralei”.
Potrivit noului studiu, publicat în revista Science, câinii au aprofundat acest mecanism biologic, care întărește legătura milenară dintre aceste animale și oameni. Takefumi Kikusui, cercetător la Universitatea Azabo, a explicat: „Acesta este probabil motivul pentru care relația om-câine pare să funcționeze atât de bine”.
Astfel, potrivit savanților niponi, câinele s-ar fi domesticit el însuși. Generație după generație, lupii s-au apropiat tot mai mult de om pentru a profita de prezența acestuia și pentru a se hrăni cu resturile de alimente ale acestuia. Oamenii au ajuns la rândul lor să vadă în cele din urmă în aceste animale un fel de aliat natural și au început să îi crească special pentru vânătoare și pentru paza cirezilor lor. Apoi, relația lor s-a dezvoltat și mai mult, până când câinele a ajuns un însoțitor al omului.
Pentru a înțelege mai bine relația om – câine, cercetătorii coordonați de Takefumi Kikusui au observat mai întâi, timp de o jumătate de oră, mai mulți câini care se jucau cu stăpânii lor. Testele de urină au demonstrat că nivelurile de ocitocină creșteau la persoanele care își priveau animalele de companie în ochi și că același hormon creștea – cantitativ – și în cazul câinilor.
Savanții au demonstrat apoi că același hormon îi determina pe câini să își privească stăpânii timp mai îndelungat, prin pulverizarea unei soluții saline (placebo) pe nasul anumitor animale și de ocitocină pe nasul altora.
Autorii unui articol apărut în Daily Mail au subliniat faptul că acest mecanism nu este reprodus între om și lup, ceea ce sugerează faptul că schimbările care l-au diferențiat pe câine de canidele sălbatice s-a produs într-un stadiu foarte timpuriu al procesului de domesticire.
Miho Nagasawa, coordonatorul studiului nipon, a declarat: „Chiar dacă oamenii și câinii se află pe ramuri diferite ale arborelui evoluției, ei au dobândit probabil, într-o manieră independentă, o toleranță reciprocă datorită unor modificări apărute la nivelul sistemului neurologic care coordonează filiația”.
Într-un articol anexă publicat tot în revista Science, Evan MacLean și Brian Hare, cercetători la Duce Canine Cognition Center din Carolina de Nord, afirmă că această descoperire ar putea permite obținerea unor indicii despre felul în care câinii au reușit să își facă loc în istoria omenirii și să ne arate că relația lor cu oamenii poate fi benefică pentru cei din urmă.
„Beneficiile aduse de câinii utilitari care ajută persoanele autiste sau pe cele diagnosticate cu stres posttraumatic ar putea să fi apărut, în parte, grație acestor căi de comunicare socială”, au spus cercetătorii americani.