Cum a pozat Inna pe coperta ediției din ianuarie a revistei FHM din Spania. FOTO
„După un an plin de reușite în Spania, cu două single-uri în topuri («Cola Song» și «Good Time»), prezentă la cele mai mari emisiuni TV și radio și evenimente din țară, fanii spanioli se pot bucura de o ședința foto și un interviu acordat de Inna revistei FHM”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Titlul de pe coperta FHM, ediția spaniolă, anunță că Inna este „noul superstar al muzicii dance”.
Fotografia de pe copertă a fost făcută de Gabriel Hirit, iar pozele din interiorul revistei au fost realizate de Tibi Clenci și Edward Aninaru.
Artista a participat recent, în Madrid, la evenimentul 40 Principales, alături de cei de la One Direction, The Vamps, David Bisbal, Birdy, Cris Cab și Wisin, precum și de artiști locali din Spania, unde a promovat cel mai nou single lansat, „Diggy Down”, care a acumulat 5 milioane de vizualizari pe contul Innei de pe site-ul YouTube.
Elena Alexandra Apostoleanu, cunoscută drept Inna, a început să colaboreze cu echipa de producători Play & Win în 2008, an în care a fost lansat și primul său disc single, „Hot”, piesă care a ajuns pe primul loc în clasamentele radio din România, Bulgaria, Polonia, Rusia, Ungaria, Turcia și Grecia. Ulterior, piesele sale au cucerit topurile muzicale din întreaga lume, iar artista a început să colaboreze cu muzicieni internaționali.