Prima pagină » Magazin » Cum a reacționat o fetiță când a aflat ce vârstă are Michelle Obama. „Ce-i cu privirea aceea?”

Cum a reacționat o fetiță când a aflat ce vârstă are Michelle Obama. „Ce-i cu privirea aceea?”

Michelle Obama a primit un compliment inedit din partea unei fetițe prezente la un eveniment găzduit de Casa Albă.

Michelle Obama a primit un compliment inedit din partea unei fetițe, în timpul evenimentului anual „Take Our Daughters and Sons to Work Day”, când părinții își pot aduce copiii în vizită la locul de muncă.

Soția președintelui american a stat de vorbă cu cei mici, răspunzându-le mai multor întrebări, relatează CNN. La un moment dat, unul dintre copiii invitați la Casa Albă a vrut să afle ce vârstă are Prima Doamnă.

„51″, a mărturisit aceasta.

Expresia de pe chipul fetiței în momentul în care a primit răspunsul a intrigat-o însă pe Michelle Obama: „Ce-i cu privirea aceea?”, a întrebat ea.

„Arăți prea tânără pentru vârsta de 51 de ani!”, a fost explicația micuței.

Cu zâmbetul be buze, Michelle Obama i-a mulțumit fetiței pentru compliment, apoi a invitat-o pe scenă pentru a o îmbrățișa.