Cum afectează o relație greutatea
Un chestionar distribuit în rândul oamenilor care se află în relații stabile arată că aceștia se îngrașă cu cel puțin 500 de grame pe an și înlocuiesc salatele cu cine pe bază de carne, combinate cu un pahar de vin, potrivit rezultatelor citate de DailyMail.
Peste jumătate dintre cele 1.000 de cupluri chestionate au recunoscut că au avut probleme cu creșterea în greutate după primii trei ani de relație, în perioada cunoscută drept „zonă de confort”, în timp ce doar 18% dintre participanții la studiu au declarat că s-au îngrășat în primele luni de relație.
În două treimi dintre cazuri, ambii parteneri au acumulat kilograme în plus, fapt explicat prin împrumutarea obiceiurilor proaste de la unul la altul. Totuși, se pare că femeile au o mai mare influență în acest proces de creștere în greutate.
„Să te îndrăgostești este un lucru minunat, însă odată ce fiorii iubirii se sting și se intră în zona de confort, rezultatele sunt de cele mai multe ori negative pentru ambii parteneri”, a explicat unul dintre realizatorii chestionarului.
Din cauza acestui fenomen care câștigă teren în rândul relațiilor, tot mai multe cupluri aleg sa participe la programe de slăbit împreună, tocmai pentru a se influența unii pe alții.