Cum afectează televizorul creativitatea copilului
Sursele de tehnologie, mass-media, joacă un rol primordial în viața individului din acest secol. Însă, alarmați de creșterea mediei orelor petrecute în fața micului ecran, oamenii de știință s-au apucat să studieze care sunt efectele acestuia asupra noastră. S-a constatat, cu stupoare, în ciuda faptului că televizorul ar putea fi considerat indispensabil, faptul că acesta are efecte nocive asupra sănătății dar și asupra proceselor psihice, precum creativitatea.
De fapt, televizorul inhibă gradul de imaginație. Din cauza imaginilor pe care televizorul le prezintă, în acord cu o anumită poveste, creierul nu mai este nevoit să își creeze propriile sale poze, astfel, funcția de imaginație inhibându-se și atenția fiind concentrată strict la ceea ce se arată deja. Fapt ce nu poate fi spus și despre romane, deoarece poveștile acestora, lipsite de imagini, forțează la crearea propriilor scenarii imaginative.
Potrivit CSID, o serie de studii care au testat nivelul de creativitate asupra copiilor în raport cu timpul de expunere la televizor au constatat faptul că grupul al cărui timp de expunere era mai ridicat, a obținut un scor mult mai mic al creativității, spre deosebire de grupul al cărui timp de expunere era mai scăzut.
Cu toate acestea, susțin cercetătorii, pentru copiii societății actuale, televizorul este necesar în dezvoltarea procesului imaginativ, dar este importantă calitatea informațiilor pe care aceștia le absorb. Astfel, un copil care privește o emisiune educativă, specifică vârstei sale, poate dezvolta un câmp imaginativ mai larg față de un copil care privește seriale sau filme care depășesc considerabil abilitatea sa de a percepe ceea ce se întâmplă.
Un alt motiv pentru care imaginile la care copiii sunt expuși atunci când vine vorba de televizune, trebuie controlate, constă în faptul că în perioada preșcolară, copilul se hrănește din puterea de a imita ceea ce vede. Astfel, informațiile sunt asimilate într-un ritm alert și reproduse aproape instant, cu precizie. Deoarece televiziunea produce foarte multe imagini cu tentă sexuală și violentă, gradul imaginativ al copiilor se va dezvolta în acest demers, ceea ce se va putea observa în timpul petrecut la joacă, cu colegii.
Chiar dacă nu putem interzice copiilor privitul la televizor, avem puterea de a selecta informațiile la care îi expunem pentru o dezvoltare socio-emoțională armonioasă și pentru un grad de creativitate sănătos.
Există beneficii, dar și riscuri ale utilizării tehnologiei, în societatea contemporană, dar importantă este realizarea unei selecții corecte pentru a nu crea fisuri în evoluția copiilor și de asemenea, pentru a nu stagna propria evoluție.