Prima pagină » Magazin » Cum arată astăzi cabanele de lemn ale exploratorilor celui mai rece loc de pe Pământ. GALERIE FOTO

Cum arată astăzi cabanele de lemn ale exploratorilor celui mai rece loc de pe Pământ. GALERIE FOTO

La o sută de ani după ce exploratorii Antarcticii și-au construit adăposturi în cel mai rece loc de pe Pământ, istoricii au restaurat patru asemenea cabane, pentru a le reda aspectul de altădată.

Cabanele portabile din lemn, localizate în Ross Island, Antarctica, i-au adăpostit pe temerarii Ernest Shackleton, Robert Falcon Scott și echipele lor de exploratori. Expedițiile de la începutul secolului XX au fost printre primele desfășurate pe continent.

foto: National Geographic

Printre așezăminte, se numără cabana lungă de zece metri a lui Shackleton, Nimrod, din zona Cape Royds, unde muncitorii au găsit un stoc de whiskey și brandy, băuturile care i-au ajutat pe exploratori să reziste condițiilor extreme din timpul expediției desfășurate în 1907. O altă cabană, Terra Nova din Cape Evans, a fost cea mai mare clădire din Antarctica, la vremea respectivă, cu o lungime de 15 metri, scrie National Geographic. Aici, arheologii au găsit un carnețel al lui George Murray Levick, membru al expediției lui Scott, din anii 1910-1913.

foto: National Geographic

Trustul neo-zeelandez Antarctic Heritage a decis să cinstească memoria primilor exploratori prin restaurarea cabanelor – abandonate în anii 40 – la stadiul din anii 1917, din timpul Primului Război Mondial, a precizat Gordon Macdonald de la Macdonald & Lawrence, o companie de tâmplărie din Vancouver Island, British Columbia.

foto: National Geographic

Experții au avut nevoie de zece ani pentru a restaura cabanele, care au fost distruse de apă, trecerea timpului și temperaturile extreme. După Primul Război Mondial, cabanele au stat abandonate timp de 30 de ani, acoperite de zăpadă. În anii 1960, voluntarii din Noua Zeelandă au acoperit găurile din acoperișurile cabanelor și le-au renovat cum se cuvine. Din fericire, vremea rece a contribuit la conservarea multor obiecte vechi – ziare, echipamente, mobilă, conserve alimentare și chiar un pinguin împăiat – în interiorul cabanelor de lemn.

foto: National Geographic

Pentru a conserva definitiv aceste cabane, specialiștii s-au gândit inițial să le transporte într-un muzeu. În cele din urmă, au ajuns la concluzia că adăposturile trebuie să rămână în Antarctica, altfel și-ar pierde farmecul istoric. Prin conservarea lor, Macdonald speră să atragă numeroși vizitatori, deoarece Antarctica este una din destinațiile turistice emergente. „Vrem să le povestim oamenilor totul despre expedițiile din trecut și să inspirăm generațiile viitoare”, a declarat Macdonald. 

foto: National Geographic

foto: National Geographic

foto: National Geographic

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele