Cum arată „Elveția României”, locul în care zăpada este încă din belșug pe pârtii
Rareș Tileagă, monitor de schi în Munții Șureanu, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că în acest weekend se poate schia la fel de confortabil ca în luna ianuarie. În zonă sunt așteptați aproximativ 500 de persoane la schi.
„În cea mai mare parte a lor, pârtiile sunt acum acoperite de zăpadă proaspătă, excelentă pentru schi. Urmele de ratrack, pe acest tip de zăpadă, vor fi o plăcere pentru cei care le apreciază la adevărata lor valoare. Inclusiv în zonele vaste de off-piste se poate schia, pentru că omătul e proaspăt așternut. Cu alte cuvinte, s-ar putea spune că se schiază acum la fel de confortabil, dacă nu chiar mult mai bine, ca în ianuarie. În linii mari, iarna continuă la Șureanu, în pofida primăverii de la șes.”, a spus Rareș Tileagă.
Potrivit acestuia, la Domeniul Schiabil Șureanu vor fi deschise, în aceste zile, șase din cele opt pârtii existente.
„Aici, iarba verde e un pic albă, ghioceii sunt un pic invizibili, iar primăvara, un pic cam inexistentă. Pe scurt, haideți la schi, acum cât e încă bine. Să sperăm, doar, că și vremea rămâne așa, măcar pentru vreo câteva zile”, a mai spus Tileagă.
Unicul drum de acces spre pârtii este pe ruta Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704).
Distanța de la Sebeș este de 82 de kilometri și poate fi parcursă în circa două ore.
Altitudinea maximă în Munții Șureanu este de 2.010 metri.
Totodată, sezonul de schi continuă și la Arieșeni, unde altitudinea maximă este 1.400 de metri, însă nu condiții la fel de bune, după ce, în ultima perioadă vremea s-a încălzit și a plouat.