Cum arată modelul Playboy cu care s-a căsătorit miliardarul octogenar Richard Lugner

Publicat: 15 09. 2014, 19:51
Actualizat: 29 09. 2018, 20:17

Aceasta este cea de-a cincea căsătorie pentru magnatul austriac, renumit și pentru faptul că invită femei celebre pentru a-i fi alături în fiecare an la celebrul Bal al Operei de la Viena.

Richard Lugner, a cărui relație cu fotomodelul german Cathy Schmitz a început în luna februarie, a dezvăluit presei că își dorește ca noua lui căsnicie „să fie una de durată”.

Înainte de ceremonie, magnatul austriac a declarat pentru publicația The Local: „În afară de diferența de vârstă, totul se potrivește între noi”.

Potrivit tabloidului Daily Mail, numeroase persoane s-au adunat sâmbătă pe străzile din Viena pentru a vedea alaiul de nuntă al miliardarului austriac.

Acesta nu a ezitat să cheltuiască sume importante pentru organizarea ceremoniei, organizată la celebrul Palat Schonbrunn și care a inclus o plimbare a mirilor într-o caleașcă aurie trasă de patru cai lipițani. Alaiul a fost condus de câteva persoane care au purtat costume tradiționale, la petrecere s-a servit șampanie din sticle de cristal, iar mirii au eliberat doi porumbei albi după ceremonia oficială.

Mireasa a părut un personaj desprins din filmele animate produse de studiourile Disney. Rochia ei a constat într-o bustieră decorată cu numeroase pietre prețioase, o rochie lungă și vaporoasă de culoare mov și un voal alb.

„Nu am intenționat să ne îndrăgostim”, declarase Cathy Schmitz în urmă cu câteva luni într-un interviu acordat agenției de presă germane DPA. „S-a întâmplat pur și simplu. Dragostea nu ține cont de vârstă”, a adăugat ea.

Richard Lugner este un magnat celebru în Austria, unde a făcut avere cu ajutorul unor afaceri în industria de construcții. Ulterior, el a devenit cunoscut în lumea întreagă invitând o serie de femei celebre la edițiile anuale ale Balului Operei de la Viena.

Printre vedetele care i-au fost alături s-au aflat actrițe celebre precum Sophia Loren, Faye Dunaway, Claudia Cardinale, Raquel Welch, Farrah Fawcett, Pamela Anderson, Carmen Electra și Gina Lollobrigida, dar și starlete în ascensiune, precum Paris Hilton, Dita von Teese și Kim Kardashian.

Una dintre tradițiile nescrise ale evenimentului este însă aceea ca magnatul Richard Lugner, în vârstă de 81 de ani, să invite în fiecare an în loja sa o vedetă internațională pentru a-l însoți la acest bal, cel mai important din sezonul vienez, care se bucură de o mare acoperire mediatică.

Anul acesta, vedeta invitată la bal a fost starleta americană Kim Kardashian, pe care milionarul austriac a plătit-o cu 500.000 de dolari ca să îi fie parteneră.

Kim Kardashian a venit însă la eveniment însoțită de mama sa, Kris Jenner. Deși a sosit la bal la brațul lui Richard Lugner, Kardashian a asistat la spectacol alături de mama sa, într-o lojă VIP separată de cea a magnatului.

De altfel, Richard Lugner a fost nemulțumit de Kim Kardashian, declarând presei austriece că, în loc să respecte programul stabilit și să danseze cu el, vedeta a filmat împreună cu mama sa pentru reality show-ul „Keep Up with the Kardashians”. „Kim este enervantă. Mă supără pentru că nu respectă programul. Filmează și nu vrea să mă aibă în preajmă. Invitata ar trebui să fie cu mine și nu în alte locuri, asupra cărora nu am căzut de acord”, a spus Lugner.

Pe de altă parte, conform site-ului tmz.com, Kim Kardashian le-ar fi spus celor din anturajul său că „Lugner a fost agresiv” și i-ar fi cerut să scape de personalul său de securitate, pentru a rămâne singur cu ea.

Se pare că starleta americană a refuzat și invitația la dans a miliardarului, preferând să își petreacă timpul alături de mama ei, Kris Jenner.

Kim Kardashian și mama ei au părăsit în grabă balul din acest an din cauza unui incident rasist, în timpul căruia vedeta de reality-show a fost abordată de un bărbat caucazian care își vopsise fața în negru. Soțul starletei este rapperul american de culoare Kanye West.

Balul are loc în marele auditorium al Operei de Stat din Viena și a fost inaugurat în 1854. Din programul artistic al serii fac parte momente de balet și vals.