Cum arată un parcagiu care face exces de zel. Municipalitatea investighează „comportamentul bizar” al acestui bărbat

Publicat: 22 01. 2015, 21:29

Municipalitatea din Carmarthenshire a declarat că în interiorul plicului amplasat pe tomberon nu era nicio amendă și angajatul respectiv a făcut exces de zel. Mike Jones, un vânzător, a fost martor la acest eveniment bizar, scrie bbc.com.

„A fost ciudat – mi-am dat seama că mă uit la un lucrător care amendează un tomberon pentru parcare neregulamentară”, a povestit britanicul. „Acesta a aplicat plicul pe pubelă într-un moment de iritare, după ce un cetățean i s-a plâns că obiectul este „parcat” ilegal”.

„Chiar dacă incidentul este unul amuzant, îl luăm în serios și am lansat o investigație referitoare la comportamentul angajatului respectiv”, au spus oficialii primăriei din Carmarthenshire.