Cum au ajuns roșiile românești să fie cultivate în Senegal
Acest soi de roșii, trimis în Senegal de Eco Ruralis, o asociație de țărani din România care practică agricultura ecologică și tradițională, sunt rezistente la secetă, acesta fiind motivul pentru care sunt preferate de locuitorii din zona deșertică Kolda, situată în apropierea capitalei senegaleze Dakar.
”În 2011, un coleg al nostru a participat la un schimb de semințe în Senegal, într-o regiune deșertică de lângă Dakar. Acolo nu se cultivaseră niciodată roșii, dar noi le-am oferit niște semințe adaptate să reziste la secetă. Acestea provin de la o bătrână din Gherla, care le-a primit ca dar de nuntă de la mama ei. Roșiile s-au prins, astfel că în 2012 două sate din zonă cultiva roșiile noastre”, a declarat Ramona Duminiciuoiu, coordonator Eco Ruralis.
În urma unor schimburi de semințe, legumele românești au ajuns să fie cultivate și în Germania, Porutgalia, Belgia, Austria, Franța, Elveția, Bulgaria, Ungaria sau SUA.