Prima pagină » Magazin » Cum îți poate face rău un medic, fără să vrea

Cum îți poate face rău un medic, fără să vrea

Cum îți poate face rău un medic, fără să vrea
De multe ori, nu medicamentele sau tratamentele miraculoase aduc vindecarea, ci lupta psihică. Dacă medicul pune un diagnostic sau avertizează pacientul de o posibilă boală, atunci pacientul are mari șanse să fie demoralizat și astfel riscul să se îmbolnăvească este mai mare.

Autosugestia este o parte foarte importantă în lupta pentru sănătate, iar la acest lucru contribuie și doctorul. Atunci când un pacient se prezintă la o consultație, iar medicul îi spune că poate fi și cancer, pacientul se demoralizează imediat și pune răul înainte. Iar acest lucru este foarte dăunător pentru organism, după cum subliniază și Dr. Lissa Rankin, autoarea best-sellerului „Mind Over Medicine: Scientific Proof That You Can Heal Yourself”, potrivit sfatulparintilor.ro.

Cu alte cuvinte, specialista avertizează că există mai multe modalități prin care un doctor poate face rău pacientului fără să vrea. În primul rând, când o persoană merge la medic cu o anumită temere, iar medicul confirmă respectiva temere, mecanismele de „autovindecare” ale corpului cedează.

Iar psihicul este extrem de important. Efectul nocebo, susține Lissa Rankin, se activează atunci când există nesiguranțe și temeri. Dacă pacientul se teme de o anumită boală, există riscul ca apariția acesteia sau gravitatea ei să fie influențată și de acest aspect.

Iar dacă medicul îți dă șanse mici de vindecare, atunci creierul așa va crede și va renunța să mai lupte.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a confirmat cea mai veche și mai îndepărtată supernovă observată vreodată