Prima pagină » Magazin » Cum poate fi apa lichidă, solidă și gazoasă în același timp. VIDEO

Cum poate fi apa lichidă, solidă și gazoasă în același timp. VIDEO

Cum poate fi apa lichidă, solidă și gazoasă în același timp. VIDEO
Experimentele arată că unele substanțe au o proprietate interesantă de a avea toate cele trei stări de agregare în același timp.

Când apa este solidă este gheață. Când este gaz este vapor; iar când este lichid este… apă! Dar există substanțe care pot fi toate trei în același timp. Această proprietate se numește punct triplu, scrie Descoperă.

Punctul triplu este un concept fascinant. Totuși, o substanță poate avea proprietatea de a avea cele trei stări de agregare în anumite condiții de presiune și temperatură care ajută respectiva substanță de a atinge echilibrul termodinamic – condiția în care nicio stare de agregare nu se schimbă în alta. Lichidul fierbinte face ca moleculele să formeze gaz, care la rândul lor coboară temperatura lichidului până la punctul de îngheț. Acest ciclu continuă atâta vreme cât se mențin presiunea și temperatura punctului triplu.

Pentru apă, punctul triplu este la 0,01 grade Celsius și 0,006 atmosfere. În video-ul de mai jos este prezentat acest punct triplu al apei:

Această proprietate nu este doar un truc bun pentru pasionații de chimie, ci are o sumedenie de utilități. Spre exemplu, punctele triple pot ajuta la calibrarea termometrelor. Carbonatul de etilenă are punctul triplu la 36,315 grade Celsius, care este apropiat de temperatura corpului, iar acidul benzoic are punctul triplu la 122,33 grade Celsius, temperatură apropiată de temperatura de sterilizare a soluțiilor medicale.

Autor