Cum pot plăti românii un SMS pentru o cafea
Acestea sunt disponibile momentan în câteva orașe mai mari ale țării, urmând ca rețeaua de astfel de aparate să se extindă în lunile următoare.
Întrucât nu întotdeauna se întâmplă ca oamenii să aibă monede sau bancnote de valoare mică, plata cu un card de credit sau prin intermediul smartphone-ului devine o necesitate în era digitală.
Românii încă se feresc de plățile cu un card bancar, însă plățile prin SMS ar putea avea mai mult succes, așa că un număr limitat momentan de automate Nescafe Alegria din București, Bacău, Cluj și Sibiu acceptă acum plata direct cu telefonul mobil, potrivit Go4it.
Procedura de utilizare este simplă. Utilizatorul va trimite un SMS către numărul afișat pe automatul de cafea. La primirea unui SMS de confirmare, care are loc instant, aparatul afișează creditul disponibil.
Comanda unui produs trebuie realizată în maximum un minut de la primirea mesajului de confirmare. Banii sunt apoi listați pe factura operatorului mobil în cazul utilizatorilor de abonament și sunt retrași direct din creditul disponibil pentru utilizatorii pre-pay.
Nestle plănuiește ca până la finalul acestui an să dețină 500 de de aparate cu vânzare prin SMS în toată țara, în majoritatea orașelor mari.