Prima pagină » Magazin » Cum poți lua o boală cu transmitere sexuală fără să faci sex

Cum poți lua o boală cu transmitere sexuală fără să faci sex

Cum poți lua o boală cu transmitere sexuală fără să faci sex
Cum poți lua o boală cu transmitere sexuală fără să faci sex

Dintre bolile care se transmit fără penetrare vaginală și fără un act sexual „clasic” amintim Chlamydia, care deseori nu prezintă niciun fel de simptom, dar poate cauza complicații severe, mai ales în rândul gravidelor sau persoanelor cu sistemul imunitar slăbit, potrivit CSID.

Ce boli cu transmitere sexuală poți lua fără să faci sex

Prin sărut

Virusul herpes simplex este adesea transmis prin intermediul unui banal sărut. Chiar dacă acest virus rămâne în organism toată viața, simptomele deranjante apar doar atunci când persoana infectată are un sistem imunitar deficitar.

Cea mai bună cale de a te feri de acest virus este să eviți să atingi herpesul altei persoane, mai ales dacă ai buzele crăpate sau alte leziuni pe piele ce pot înlesni pătrunderea virusului.

Prin sex oral

Multe persoane nu consideră sexul oral o partidă de… sex, deoarece nu include penetrarea vaginală, dar asta nu înseamnă că riscul de a face o boală cu transmitere sexuală nu există.

„Prin atingerea zonei intime cu gura te poți îmbolnăvi de herpes, chlamydia, gonoree și multe alte BTS-uri”, avertizează dr. Mark Weber, medic la Boston University.

Sexul oral trebuie evitat mai ales când există leziuni sau secreții neobișnuite, iar folosirea prezervativului sau a benzilor speciale de latex nu asigură protecție 100%.

Frecarea organelor genitale

„Sexul uscat”, așa cum i se mai spune atingerii organelor genitale, poate duce la transmiterea virusului herpesului, chiar dacă penisul nu pătrunde în vagin. Dacă există contact direct cu pielea, partenerul infectat poate transmite infecția celuilalt. Așadar, rămâneți cu hainele pe voi dacă vreți să vă feriți de astfel de probleme.

Virusul HPV și alte infecții bacteriene se pot transmite inclusiv prin folosirea în comun a lamei de ras (când este utilizată pentru epilarea în zonele intime).

Prin contact indirect (colacul WC-ului)

Chiar dacă riscul este mic, asta nu înseamnă că nu există! Bolile cu transmitere sexuală pot fi contactate și prin intermediul colacului toaletei, mai ales dacă pe acesta sunt secreții care vin în contact cu pielea ce prezintă zgârieturi, tăieturi sau altfel de leziuni. Fiți cu băgare de seamă mai ales în toaletele publice și nu vă așezați direct pe colac.

O altă modalitate indirectă de a face o boală cu transmitere sexuală o constituie folosirea în comun a prosoapelor. În special virusul tricomoniazei poate fi astfel transmis.  Pentru a preveni riscul, este indicat să nu folosești la comun prosoapele și articolele de lenjerie intimă.