Cum poți să bei cât vrei fără să te îmbeți?
Jim Koch, cofondatorul Boston Beer Company , a afirmat, într-un interviu acordat Esquire, că înghițirea unei lingurițe de drojdie uscată înainte de a consuma alcool împiedică apariția stării de beție.
De asemenea, Koch a precizat că aceasta poate fi amestecată cu iaurt pentru un gust mai plăcut.
Jim Koch a afirmat că substanța activă din drojdia uscată conține o enzimă numită alcool-dehidrogenază care descompune alcoolul.
El a explicat faptul că această enzimă descompune moleculele de alcool în carbon, hidrogen și oxigen.
Astfel, înghițirea drojdiei uscate înainte de a consuma băuturi alcoolice va descompune substanța înainte ca aceasta să ajungă la creier și să inducă starea de beție.
Pe de altă parte, același Jim Koch a afirmat că această metodă nu elimină total efectele alcoolului, ci doar le reduce.