Cum poți scăpa de riduri cu ajutorul propriilor celule de piele

Publicat: 09 09. 2013, 20:31
Actualizat: 03 09. 2019, 02:31

Un grup de cercetători elvețieni au descoperit cum poți fi tânăr pentru totdeauna. Daily Mail scrie că persoanele interesate de acest lucru trebuie să plătească nici mai mult, nici mai puțin 47.000 de euro.

Savanții au descoperit cum să înghețe celule de piele adulte, în așa fel încât să nu mai îmbătrânească. Potrivit specialiștilor, acestea pot fi transformate în celule stem și folosite mai târziu în tratamentele de rejuvenare.

Daily Mail notează că tehnica de înghețare a celulelor pielii este disponibilă ca tratament cosmetic, dar pe viitor cercetătorii speră ca această procedură să poată fi folosită în cazul persoanelor desfigurate în urma accidentelor.

Cotidianul britanic scrie că, din cauza costurilor ridicate, doar vedetele și persoanele foarte bogate pot beneficia de o astfel de procedură, care presupune folosirea unor probe de piele și sânge care au fost înghețate în perioada tinereții.

Odată ce sunt prelevate, celulele de piele sunt transformate în celule stem, în așa fel încât să nu fie respinse de organism. Celulele prelevate sunt înghețate și menținute la o temperatură de -180 de grade Celsius, iar mai apoi sunt stocate în niște bănci de profil. În prezent, la nivel mondial, există trei bănci care pot stoca celulele de piele înghețate: Singapore, Dubai și Elveția.