Cum putem să fim fericiți în iubire

„Asumarea iubirii este o formă de evoluție spirituală, de maturizare interioară. Există o responsabilitate pentru ce se întâmplă cu acea curgere a iubirii, ce se întâmplă cu tine și cu celălalt.

Dacă îți dorești ca o persoană să te poarte în inima ei, atunci ai o responsabilitate și față de tine (cum vrei să te poarte) dar și față de acea inimă.

Iubirea este, de fapt, o  muncă cu tine însuți. Din iubire, tu hotărăști să te schimbi, îți dorești să devii mai bun, ești gata să renunți la modele de gândire sau de comportament ce nu susțin drumul iubirii. Ești dispus să ierți sau să te eliberezi de tot ceea ce ar constitui un balast. Când iubești, tu lucrezi cu tine însuți pe mai multe niveluri: afectiv, senzitiv, cognitiv, spiritual, tocmai de aceea iubirea este împlinire de sine”, precizează psihoterapeutul Anca Kosina pentru gândul.

Într-o relație animată de o dragoste puternică, e necesar ca fiecare să își păstreaze independența.”Există încredere și respect, există cunoaștere și susținere, există comunicare și empatie, există bucurie și dăruire. Nimeni nu încorsetează pe nimeni”, subliniază psihoterapeutul.

LIVE 🚨 Iranul fierbe. Presa americană: Trump vrea să intervină militar în Iran

23:55

ISTORIE De ce protestează iranienii. Care sunt motivele care au stârnit revoltele sângeroase împotriva regimului de la Teheran

23:35

Ca o legătură să devină puternică în timp, este esențial ca între cei doi să existe compatibilitate. „De multe ori, în căsnicie, un partener nu este îndrăgostit de celălalt, ci de o imagine ideală pe care și-a „confecționat-o” la începutul relației. Inevitabil, partenerul va fi inferior acestor așteptări, așa va apărea frustrarea care va genera tensiuni și va determina un impas marital sau un divorț ineficient. Iubirea trebuie trăită la toate nivelurile și ancorată frumos în plan fizic, pentru că ea trebuie însoțită nu numai de respect și empatie, ci și de cunoaștere, de înțelepciune și bucurie”, adaugă Anca Kosina, de la clinica ProVita, pentru Gândul.

Psihoterapeutul crede că oamenii care aleg să „fugă” de iubire, se condamnă, de fapt, la singurătate: „Există o destul de răspândită „filosofie” în zilele noastre, conform căreia este preferabil să nu ai nevoi „afective” într-o societate competitivă, în care sunt valorizate „dinamismul”, „determinarea”, „stăpânirea emoțiilor” sau „libertatea afectivă”.

A avea nevoie de afecțiune, de recunoaștere, de iubire sau suport emoțional pare mai degrabă un dezavantaj. „Nevoia” este ceva care te poate transforma într-o persoană slabă, dependentă. Nevoia de a iubi și de a fi iubit nu este însă o slăbiciune, este ceva arhetipal, cu toții o purtăm cu noi, chiar dacă o recunoaștem sau nu. Când nevoia de a iubi și a fi iubit este reprimată sau nerecunoscută, ceea ce rămâne este singurătatea, sacrificiul inutil, izolarea emoțională sau boala. Putem observa în jur cum părinții își înăbușe dragostea față de copii sau partenerii își blochează sentimentele unul față de celălalt. Este nevoie să fii pregătit să primești iubirea, să îi acorzi. timp, pentru că nu se deschide oricum sau în fața oricui”.