Cum răspunde la acuzațiile grave de pedofilie care i se aduc regizorul francizei „X-Men”

Publicat: 19 04. 2014, 17:53
Actualizat: 26 03. 2019, 00:28

Bryan Singer, regizorul francizei „X-Men”, a fost acuzat de agresarea sexuală a unui adolescent, potrivit unei plângeri penale depuse miercuri împotriva cineastului la Curtea federală din Hawaii.

Regizor, producător și scenarist a peste 15 producții, inclusiv franciza „X-Men”, Bryan Singer, în vârstă de 48 de ani, este acuzat că l-ar fi agresat sexual în anul 1999 pe un tânăr în vârstă de 17 ani.

Conform plângerii penale, faptele de agresiune ar fi avut loc în mai multe rânduri, în câteva reședințe din Los Angeles și Kailua, Hawaii, și au inclus viol, administrare forțată a drogurilor și alte constrângeri fizice.

 

//www.youtube.com/v/6acRHWnfZAE?hl=en_US&version=3&rel=0

 

 

 

În documentele depuse în instanță, obținute de site-ul The Wrap, se spune că victima este Michael Egan, un locuitor din Nevada, care a crescut în Vestul mijlociu al Statelor Unite ale Americii și, în cele din urmă, s-a mutat cu familia la Los Angeles pentru a deveni actor.

Michael Egan, care are în prezent 32 de ani, susține că Singer și alte persoane din industria cinematografică l-au amenințat că îi vor distruge aspirațiile de a se lansa în lumea filmului dacă nu le va face pe plac.

Documentele depuse în instanță conțin descrieri detaliate ale modului în care, în anul 1999, Bryan Singer i-a oferit lui Egan droguri și alcool, apoi l-a luat cu avionul spre Hawaii pentru a-l abuza sexual.

Michael Egan susține, de asemenea, că acest lucru s-a întâmplat în mai multe rânduri și că nu a fost singurul adolescent care a fost abuzat sexual de cineast.

Plângerea penală solicită inițierea unui proces și o sumă necunoscută de bani, drept compensații pentru traume emoționale, agresare sexuală și fizică și invadarea vieții private.

Victima a depus plângerea cu puțin timp înainte de lansarea celui mai recent film din franciza „X-Men”, „X-Men: Days Of Future Past/ X-Men: Viitorul este trecut”.

Avocatul regizorului, care a catalogat acuzațiile aduse cineastului drept „absurde și defăimătoare”, a spus, însă, că poate confirma, cu ajutorul unor extrase de cont, înregistrări telefonice și programări pentru filmări, că Bryan Singer nu se afla în Hawaii când a avut loc presupusul abuz.

Astfel, potrivit documentelor, Bryan Singer s-ar fi aflat la acel moment în Toronto, Canada, pentru filmările pentru prima parte a francizei „X-Men”. Avocatul a refuzat să pună la dispoziția presei documentele personale, însă a spus că detaliile despre filmări pot fi obținute de la studiourile 20th Century Fox.

O audiere în acest proces a fost stabilită pentru 21 iulie, la o instanță din Honolulu.

Bryan Singer este un regizor și producător american de film, care și-a câștigat celebritatea odată cu lansarea lungmetrajului „Suspecți de serviciu”, în 1995. El se bucură de o mare popularitate în rândurile fanilor de producții SF și benzi animate, grație primelor două filme din seria „X-Men” și a peliculei „Superman Revine”.

Franciza „X-Men” a avut până în prezent încasări de 2,30 miliarde de dolari.

Considerat unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, în „X-Men: Days Of Future Past/ X-Men: Viitorul este trecut” joacă actorii Jennifer Lawrence, Ian McKellen, Michael Fassbender, Nicholas Hoult și Hugh Jackman. În România, acest film va avea premiera pe 23 mai.