Cum să fii vegetarian cu jumătate de normă
Gândul că ar trebui să renunți definitiv la burgerii de casă, la friptura ta favorită sau la o porție de lasagna te deprimă din start? Încearcă regimul vegetarian… măcar câteva zile pe săptămână!
Nu am fost vreodată fanii regimurilor alimentare superstricte (acelea care încep cu fără dulciuri, fără carbohidrați, fără… ) iar cea mai lungă dietă pe care am ținut-o a durat o jumătate de zi și asta pentru că am aflat că îmi erau interzise… fructele! La fel se întâmplă și cu regimul vegetarian: în teorie aș vrea să mă „convertesc”, în practică simt un gol în stomac în momentul în care mă gândesc că de mâine toate prânzurile mele vor fi formate doar din… garnitură. Soluția de compromis? Vegetarianismul part-time!
Iată cinci motive să-l încerci și tu!