Cum să îți petreci sfârșitul lumii. Cât costă un apartament în buncărul post-apocaliptic
Un antreprenor din Denver, Statele Unite, va amenaja un buncăr de lux în care locatarii ar putea să se bucure în continuare de viață, în eventualitatea în care Pământul ar fi supus unui scenariu apocaliptic, informează Discover Magazine.
Larry Hall, fost programator, a achiziționat de la guvernul american un buncăr adând de 53 de metri, pe care a dat, în anul 2008, 300.000 de dolari. Antreprenorul intenționează să transforme buncărul, până în 2013, într-un adăpost rezistent în fața oricărei calamități.
Amplasat într-o zonă rurală izolată din Kansas, buncărul este unul dintre cele 72 construite pe teritoriul Americii în timpul Războiului Rece.
Însă, spre deosebire de scopul în care a fost creată la acel moment, planul lui Hall este să îl transforme dintr-o pivniță mohorâtă de beton, într-o reședință de lux care oferă protecție chiar și împotriva unui atac nuclear.
Printre dotările de care va dispune reședința post-apocaliptică se numără o sală de cinema, spa, piscină, bar sau sală de fitness. Buncărul poate găzdui până la 70 de locatari, care vor dispune de acces la mâncare alimente pentru o perioadă nelimitată, în cazul în care Apocalipsa se va produce.
Până în prezent au fost vândute trei apartamente a câte 170 de metri pătrați, pentru 2 milioane de dolari fiecare. Pe lângă facilitățile comune, menite să promoveze socializarea, fiecare apartament va fi dotat cu televizor și internet, astfel încât locatarii să nu simtă lipsa confortului cotidian.