Cum și-a văzut un copil orb mama pentru prima oară după 12 ani. Primele sale cuvinte
Copilul în vârstă de 12 ani, este originar din Forest, Virginia, și în urmă cu câteva săptămâni a călătorit împreună cu mama sa până la Washington pentru a testa noii ochelari eSight.
Acest model de ochelari este dotat cu o cameră video de mare viteză care înregistrează imagini pe care apoi le proiectează pe un ecran LED în fața ochilor utilizatorului, permițându-i să vadă „cu o claritate fără precedent”, conform cleor de la eSight. „A fost o experiență copleșitor de emoționantă” a declarat pentru postul de televiziune Marquita Hackley, mama copilului după ce a asistat la momentul în care fiul său a văzut-o pentru prima oară în 12 ani de viață
„Primul lucru pe care l-a făcut după ce și-a pus ochelarii a fost să se întoarcă spre mine și să-mi spună: Ah mami, aici erai!”, a mai povestit femeia în vârstă de 32 de ani.
„Și apoi, când l-am auzit spunând că m-a văzut și că sunt foarte drăguță, m-am simțit extraordinar. În afara cuvintelor pe care le-a spus, doar simplul fapt că a putut să mă vadă înseamnă totul pentru mine”, a adăugat ea.
După ce și-a văzut mama Christopher a reușit să vadă pentru prima oară cum arată eroul său preferat „SpongeBob” urmărind chiar un episod din serialul de desene animate.
Băiatul nu a văzut niciodată deoarece s-a născut cu o hipoplazie a nervului optic care nu s-a dezvoltat complet în perioada intrauterină. Christopher nu vede practic nimic, tot ce poate percepe este foarte puțin lumina cu chiul stâng, iar cu ochiul drept vede doar umbre.
„Trebuie să-i pui ceva chiar în față, aproape să-l atingă, pentru a putea să vadă umbre vagi”, a explicat mama sa. Marquita Hackley a afirmat că acum strânge bani pentru a-i cumpăra copilului o pereche de ochelari deoarece costul acestora este de 15.000 de dolari, iar asigurarea medicală nu acoperă aceste costuri.