Cum „sună” CEA MAI PROASTĂ SCENĂ DE SEX DIN LITERATURĂ în 2014: „Atunci când mâna lui a…”

Publicat: 04 12. 2014, 17:14

Acest trofeu, Bad Sex in Fiction Award, aflat la a 22-a ediție, este acordat de prestigioasa revistă britanică The Literary Review pentru cea mai bizară descriere a unui act sexual dintr-o operă literară, în intenția de a-i descuraja pe ceilalți scriitori să redacteze scene sexuale lipsite de gust. În general, premiul revine autorului care a inclus în opera sa, care poate fi excelentă, o scenă sexuală redundantă, de prisos, informează Reuters.

Deși a fost creat pentru a amuza comunitatea literară, Bad Sex in Fiction nu este un premiu pe care scriitorii speră să îl câștige.

Scriitorul nigerian Ben Okri a fost premiat pentru următorul pasaj: „Atunci când mâna lui a trecut peste sfârcul ei, a declanșat un fel de comutator, iar ea s-a aprins. I-a atins abdomenul, iar mâna lui părea să o ardă și să treacă prin ea”.

Reprezentanții revistei The Literary Review spun că Ben Okri nu a fost prezent la ceremonia de miercuri seară, dar a transmis organizatorilor următorul mesaj: „Un scriitor scrie ceea ce trebuie să scrie și asta e tot”.

Ben Okri, născut pe 15 martie 1959, este un poet și romancier nigerian, considerat unul dintre cei mai proeminenți scriitori africani din epoca postmodernă și postcolonială. Comparat adeseori cu Salman Rushdie și Gabriel Garcia Marquez, scriitorul african a fost distins în 1987 cu Commonwealth Writers Prize, a câștigat premiul Booker în 1991 cu volumul „The Famished Road” și a fost decorat Ordinul Imperiului Britanic în rang de Cavaler în 2001.

În 2013, premiul pentru cea mai proastă scenă de sex din literatură a revenit scriitorului american de origine indiană Manil Suri, pentru un pasaj din romanul „The City of Devi”.

Printre laureații edițiilor precedente se numără scriitori celebri, precum Norman Mailer, Tom Wolve, Jonathan Littell și Sebastian Faulks.

În 2008, celebrul scriitor John Updike a primit premiul Bad Sex in Fiction pentru întreaga carieră.

Cea de-a 22-a gală de decernare a premiului Bad Sex in Fiction a avut loc la Londra.