Cum sună serenadele șoarecilor. STUDIUL care dovedește că aceste animale CÂNTĂ

Publicat: 11 10. 2012, 19:04
Actualizat: 30 07. 2014, 14:22

Șoarecii au capacitatea de a învăța cântece, asemenea oamenilor și păsărilor, adaptându-și tonalitatea în funcție de sunetele pe care le aud, se arată într-un studiu al cercetătorilor americani de la Universitatea Duke, citat de BBC.

Oamenii de știință au descoperit că masculii care au fost ținuți în aceleași cuști au început să scoată sunete asemănătoare. Acest lucru se întâmplă, potrivit cercetătorilor, deoarece rozătoarele folosesc tehnici de învățare vocală similare oamenilor și păsărilor, fiind dotați cu toate funcțiile necesare pentru a cânta.

Studiile anterioare au arătat că masculii pot ajunge să reproducă sunete complexe, iar asta se întâmplă mai ales în prezența femelelor, ca parte din ritualul de împerechere.

Într-un studiu publicat de curând, se arată că „serenadele” produse de șoareci sunt ultrasonice, ceea ce înseamnă că au între 50 și 100 de KHz, intensitate ce nu poate fi percepută de urechea umană. Chiar și așa, specialiștii care le-au procesat și le-au ascultat susțin că acestea sunt similare unor fluierături de jale.

Învățarea vocală este o abilitate rar întâlnită în lumea animală. Spre exemplu, perușii, balenele, delfinii, leii de mare, liliacii și elefanții nu au această aptitudine cu care șoarecii au fost înzestrați.