Cuplul Kim Kardashian – Kanye West va avea o fetiță
Vedeta de televiziune Kim Kardashian și rapperul Kanye West vor avea o fetiță, starleta americană urmând să nască în iulie, potrivit accesshollywood.com.
Potrivit Us Weekly, cuplul este foarte încântat de această veste.
„Sunt în al nouălea cer!”, a declarat o sursă apropiată cuplului, care a adăugat: „Kanye și-a dorit întotdeauna o fetiță”.
Kim Kardashian, în vârstă de 32 de ani, se află în plin proces de divorț de jucătorul de baschet Kris Humphries. Nunta acestora, intens mediatizată, a avut loc în august 2011, însă căsătoria a durat numai 72 de zile.
Kardashian și rapperul Kanye West, în vârstă de 35 de ani, formează un cuplu din aprilie 2012.
Kardashian a confirmat că este însărcinată în decembrie, în ajunul anului nou, după ce West făcuse public acest lucru în timpul unui concert susținut cu o zi înainte.
Kim Kardashian este actrița de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câștigurile ei financiare din 2010 – provenind din aparițiile la televiziune, lansarea unei linii vestimentare, a unui parfum, a unei linii de bijuterii și a unei creme de bronzat – ridicându-se la aproximativ 6 milioane de dolari.
Rapperul și producătorul american Kanye West a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, „Graduation”, a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câștigător a 21 de premii Grammy. „Watch the Throne”, cel mai recent album al său, compus în colaborare cu Jay-Z, a fost lansat în vara anului 2011.