Cuvintele care îți arată că partenerul minte
Într-un material dedicat femeilor, Yahoo face o listă a cuvintelor pe care bărbații le folosesc cel mai des atunci când mint.
Un semn că bărbatul minte ar fi faptul că folosește cuvântul „niciodată” atunci când un simplu „nu” ar fi de ajuns. Spre exemplu, dacă este întrebat dacă s-a uitat la o altă femeie și el răspunde „niciodată”, există șanse să fi tras puțin cu ochiul.
De asemenea, înlocuirea lui „nu” cu „nu aș face niciodată așa ceva” poate ridica suspiciuni.
Un alt indicator al minciunii este folosirea pronumelor „acel”, „acea”, „acei”, „acele”, care indică distanțarea de un anumit obiect sau de o anumită persoană incriminată. Spre exemplu, dacă bărbatul vorbește despre „acei bani” sau „acea femeie”, există o șansă să se simtă cu musca pe căciulă.
Un alt truc folosit de mincinoși este să schimbe subiectul, prin cuvântul „apropo”. Dacă folosesc acest cuvânt, este foarte probabil să aibă ceva de ascuns și să încerce să „contraatace” partenerul. O altă variantă este conjuncția „dar”, prin care bărbatul își recunoaște vina, dar găsește scuze.
În fine, când bărbatul apelează la întrebări retorice – cum ar fi „de ce aș face așa ceva?” -, este un semn clar că a fost prins la mijloc, scrie Yahoo.