Prima pagină » Magazin » De câte ore de somn avem nevoie de fapt pentru a ne odihni

De câte ore de somn avem nevoie de fapt pentru a ne odihni

De câte ore de somn avem nevoie de fapt pentru a ne odihni
Numărul orelor de somn de care organismul are nevoie pentru a se reface a fost de-a lungul timpului subiectul a numeroase cercetări.

Câte ore ar trebui să dormim în fiecare noapte? Răspunsul la această întrebare au încercat să-l ofere de-a lungul timpului mai mulți cercetători. Cel mai recent studiu arată însă că, în ciuda a ceea ce se credea până acum, numărul corect de ore de somn este șapte, și nu opt.

Chiar și așa, specialiștii de la Academia Americană de Medicină a Somnului susțin că nu există o „rețetă” ce poate fi aplicată tuturor. Genele fiecărei persoane în parte au un rol important în ceea ce privește programul de dormit, relatează Business Insider.

În plus, există și numeroși factori externi ce influențează nevoia de a dormi. Starea de sănătate, sportul, munca grea și stresul sunt doar câteva exemple. Așadar, aceia care suferă de anumite boli sau pur și simplu sunt mai slăbiți vor resimți mai puternic starea de somnolență.

Vârsta trebuie luată, de asemenea, în considerare. Specialiștii precizează că este perfect normal ca persoanele mai în vârstă să doarmă mai puțin decât cei mai tineri.

Pe de altă parte, aceia care dorm șase ore pe noapte sau mai puțin vor avea probleme de concentrare și cu memoria, reacții mai lente, pot dezvolta, treptat, oboseală cronică, dar și diverse disfuncții psihice.

Pentru a afla de cât somn ai nevoie, cercetătorii spun că nu trebuie decât să urmezi câțiva pași:

1. Păstrează un jurnal în care să notezi ora la care ai mers la culcare și cea la care te-ai trezit, dacă ai dormit bine sau nu și cât de odihnit te-ai simțit ulterior, în timpul zilei.

2. Mergi la culcare atunci când îți este somn sau te simți obosit.

3. Dacă poți, nu folosi alarma, ci lasă-ți organismul să se trezească singur.

4. Încearcă să petreci în fiecare zi câteve minute stând la soare.

5. Urmează un program de somn regulat în toate zilele săptămânii, inclusiv în weekend.

După o vreme, spun specialiștii, vei reuși să îți dai seama de numărul exact de ore de somn necesare pentru a te odihni.