De ce este 18 ianuarie cea mai deprimantă zi

Publicat: 18 01. 2016, 12:36

Astăzi este cea mai deprimantă zi din an  sau Lunea Albastră. „Blue Monday” este numele dat dat zilei de luni din a treia săptămână a lunii ianuarie considerată cea mai deprimantă zi a anului. Numele i-a fost atribuit pentru prima dată acestei zile în 2005, de către compania Sky Travel, în cadrul unei campanii publicitare.

Apoi, acestei date i-au fost atribuite mai multe conotații negative sociale: schimbarea vremii, ghinion la bani, prima zi lucrătoare din an sau rezoluții neîndeplinite. Psihologul Cliff Arnall a dat publicității la vremea respectivă o formulă matematică care reprezintă „Lunea Albastră”, W exprimă condițiile meteorologice, d=debitul (diferența intre datoriile acumulate și capacitatea noastră de a plăti), T=timpul scurs de la Crăciun, Q=timpul scurs de la începutul Anului Nou, M=nivel motivațional scăzut, Na=necesitatea de a acționa, iar D exprimă salariul.

Savanții nu sunt de acord cu această teorie, notând că a fost doar o strategie de marketing din partea Sky Travel, care avea scopul de a-i face pe oameni să-și cumpere bilente pentru vacanțe cu destinații exotice și însorite, scrie b365.ro.