Prima pagină » Magazin » De ce este important să nu sari peste micul dejun

De ce este important să nu sari peste micul dejun

De ce este important să nu sari peste micul dejun
Medicii avertizează că persoanele care nu iau zilnic micul dejul riscă să aibă probleme serioase de sănătate.

Importanța micului dejun este subliniată din nou de specialiști, în urma rezultatelor unui studiu recent realizat la Harvard School of Public Health, potrivit căruia bărbații care sar peste masa de dimineață sunt cu 27% mai vulnerabili în fața unui atac de cord sau a altor boli de inimă, relatează Daily Mail.

„Există anumite riscuri – precum luarea în greutate – și atunci când renunți la prânz sau la cină, dar în general oamenii nu renunță la aceste două mese „, a explicat Dr Susan Jebb, subliniind că toate cele trei mese ale zilei sunt extrem de importante pentru menținerea sănătății organismului.

Totuși, medicii admit că unele persoane moștenesc gene care le influențează ceasul biologic. Astfel, pentru aproximativ 10% dintre persoanele de pe glob, dificultatea de a se trezi dimineața sau lipsa poftei de mâncare la prima oră nu sunt doar simple mofturi.

„Atunci când ne trezim dimineața, în organismul nostru sunt declanșate o serie de procese care pregătesc corpul pentru ziua care tocmai începe, fiind eliberați inclusiv hormonii care ne provoacă senzația de foame”, a explicat Dr Neil Stanley. „Dar dacă preferi să stai noaptea până târziu, nu vei avea poftă de mâncare atunci când te trezești, astfel că nu-ți va surâde ideea de a lua micul dejun. Așa că nu trebuie să te chinui să mănânci la ora 07:00, spre exemplu. Probabil că ți se va face foame în jurul orei 9 sau 10, când ajungi la birou, așa că poți lua atunci o gustare”, a adăugat acesta.

Pe lângă toate acestea, medicii atrag atenția că aceia care nu iau micul dejun riscă să devină obezi mai târziu, întrucât sunt tentați să mănânce cu 20% mai mult în timpul zilei și seara, la cină.

Cu toate acestea însă, sunt importante și alimentele alese pentru gustarea de dimineață. „Fiți atenți la porții”, sfătuiesc nutriționiștii, arătând că nu este o idee prea bună ca micul dejun să includă cereale care conțin zahăr, prăjituri sau pâine albă.