De ce frații nu pornesc în viață cu șanse egale. Cum influențează familia drumul copiilor spre succes

„Cred cu tărie că cel mai mic dintre copii are acea dorință de a arăta ceea ce poate, atât părinților, cât și lumii în general, născându-se, în cazul lui, o ambiție de fier”, explică psihologul Joseph Burgo. 

Dacă în cazul mezinilor se vorbește despre o creștere a ambiției, nu același lucru se observă și în cazul fraților mai mari. Din contră, lucrurile merg în sens invers și se poate observa o tendință de apatie. Aceștia nici măcar nu mai încearcă să le demonstreze părinților că pot fi cei mai buni. 

Cele mai recente cercetări în ceea ce privește stima de sine arată că primii doi ani de viață sunt ceea ce numesc „perioadă critică”, în care, în mod normal, ar trebui să existe acele contacte primare între mamă (sau cel/cea care are grijă de micuț) și copil. Primii născuți se bucură din plin de atenția părinților, pentru că sunt singurul lucru pe care aceștia se concentrează. Deci, ne putem aștepta ca ei să fie copiii cu cel mai ridicat nivel al stimei de sine și, ca rezultat, să aibă mai mult succes în viață.

Cu trecerea timpului și cu apariția a mai mulți copii în sânul unei familii, părinții au mai puțin timp pentru a acorda atenția cuvenită fiecăruia dintre frați. În multe cazuri, o parte dintre copii se pierd și ratează anumite lucruri în viață din cauza faptului că își caută constant un sens al vieții și un scop.