Mult așteptata inaugurare a grădinii de la etajul 35 al unui zgârie-nori din Londra a fost zilele trecute mai degrabă o dezamăgire. Nu doar publicul a fost neimpresionat, ci chiar și realizatorii săi au admis că rezultatul final „nu este tocmai ceea ce se dorea a fi”.
Denumită „Sky Garden”/„Grădina din cer”, aceasta este situată în turnul Walkie Talkie, botezat astfel după forma inedită pe care o are. Construcția gândită de arhitectul Rafael Vinoly a costat peste 200 de milioane de lire, scrie dailymail.co.uk.
FOTO: dailymail.co.uk
Deși zgârie-nori-ul a fost finalizat în 2014, finalizarea grădinii ce promitea să fie „noul parc public al capitalei” a fost amânată până anul acesta. Zilele trecute însă, când porțile sale au fost deschise publicului, oamenii nu s-au arătat tocmai încântați.
FOTO: dailymail.co.uk
Unele voci au spus chiar că locul, ce include și trei restaurante exclusiviste, nu este deloc o grădină ci, mai degrabă, „un punct de observație cu câțiva copaci în jur”.
Critici au venit și în contextul în care accesul în grădina care ar fi trebuit să fie „publică” se face, de fapt, doar după achitarea unei taxe. În plus, pentru fiecare vizită trebuie făcută o rezervare online, cu trei zile înainte. După ora 18:00, grădina este deschisă doar clienților restaurantelor de la etajul respectiv.
FOTO: dailymail.co.uk
Nici cei care s-au ocupat de amenajarea sa nu s-au declarat mulțumiți: „Haideți să spunem că nu este tocmai ceea ce se dorea a fi”, a spus un angajat al departamentului de planificare.
O opinie similară a exprimat și Peter Rees, fostul arhitect șef al Londrei, deși a precizat că „nimic nu a fost compromis” în ceea ce privește peisajul de ansamblu.
„Fiecare clădire are un anumit prototip, iar lucrurile trebuie să se schimbe uneori pe parcurs. Dar aceea nu este o grădină”, a afirmat el.
Pe de altă parte, probleme cu acest zgârie-nori au apărut și în timpul construcției sale. Anul trecut s-a constatat că lumina și căldura reflectate de exteriorul său din sticlă erau atât de puternice încât unele automobilele parcate în jurul ei au fost avariate.
Dezvoltatorul a precizat atunci că va lua măsurile necesare pentru remedierea situației.