Prima pagină » Magazin » De ce i-a supărat Psy pe bărbații brazilieni

De ce i-a supărat Psy pe bărbații brazilieni

De ce i-a supărat Psy pe bărbații brazilieni
O campanie în care celebrul cântăreț Psy promovează epilarea masculină, difuzată în timpul Carnavalului de la Rio, i-a supărat pe bărbații brazilieni, aceștia considerând că respectivul demers este un semn de discriminare față de bărbații cu păr pe piept, scrie AFP.

Consiliul Național Brazilian care reglementează publicitatea a demarat, marți, o anchetă în acest sens.

În jur de 15 plângeri au fost depuse împotriva respectivei campanii publicitare pentru Gillette, deoarece aceasta a fost considerată discriminatorie la adresa bărbaților cu păr pe piept.

Psy, care a electrizat planeta în 2012 cu hitul său „Gagnam Style”, a apărut în respectiva reclamă care a făcut parte din campania „Vreau să te văd epilat”. Pe afișul acestei campanii se vedea un piept epilat de bărbat. Pe pieptul bărbatului respectiv apăreau și urme de ruj. Potrivit unui studiu la care a făcut referire compania de lame de ras, „opt femei din zece cred că un bărbat fără păr pe piept este mai atrăgător”.

De asemenea, compania Gillette a precizat că respectiva campanie a rulat doar în perioada „nebună” a Carnavalului de la Rio și nu a avut nicio intenție de a jigni consumatorii.

Autor