De ce nu este bine să ții telefonul în buzunar
Calitatea spermei în rândul bărbaților din țările occidentale este în continuă scădere, acest fapt fiind considerat drept factorul ce cauzează 40% din nereușitele cuplurilor de a concepe un copil, scrie Descoperă.
Cercetările conduse de un expert britanic de fertilitate îi avertizează pe bărbați despre riscurile „dependenței” de telefoanele mobile.
O echipă israeliană de oamenii de știință a monitorizat 106 bărbați care au frecventat o clinică de fertilitate timp un an.
Studiul a aratat că bărbații care au conversat la telefon pentru mai mult de o oră pe zi au fost de două ori mai susceptibili de a avea o calitate scăzută a spermei, la fel ca aceia care au vorbit pentru mai puțin de o oră, dar care vorbeau la telefon în timp ce dispozitivul se afla la încărcat. Aceste categorii de bărbați au o probabilitate dublă de a suferi de probleme de fertilitate.
De asemenea, s-a constatat că 47% dintre bărbații care au ținut telefoanele la o distanță de 50 de centimetri de zona inghinală au avut un nivel spermatic grav afectat, comparativ cu doar 11% din populația generală.
„Numărul spermatozoizilor a scăzut atât de mult, încât concepția ar deveni foarte dificilă. Dacă încercați să concepeți un copil și nu vă reușește timp de un an, ar trebui să vă gândiți că poate telefonul mobil este de vină”, a declarat profesorul Martha Dirnfeld, de la Universitatea Technion din Haifa, autoare a studiul.
„Oamenii trebuie să se gândească la starea lor de sănatate și să încerce să nu mai fie dependenți de telefoanele lor”, a spus profesorul Gedis Grudzinskas, un consultant în domeniul fertilității la Spitalul londonez St. Georgen.
Studiul concluzionează că bărbații care planifică să conceapă un copil cu partenerele lor ar trebui să își oprească dispozitivele în timpul încărcării lor și să le păstreze la o distanță de cel puțin 50 de centimetri de zona inghinală.