De ce realitatea ar putea fi, de fapt, o halucinație. Explicațiile unui profesor de neuroștiință cognitivă

„De unde știm că suntem în lumea reală? De fapt, s-ar putea să nu fim. Tot ce percepem, tot ce experimentăm, este un rezultat al creierului, care interpretează informația senzorială, furnizată într-o anumită modalitate.

Sunt Anil Seth. Sunt profesor de neuroștiință la Universitatea din Sussex, în Marea Britanie. Acum puteți spune că toate experiențele noastre sunt halucinații. De câte ori suntem de acord asupra lucrurilor, asta formează realitatea. Creierul se bazează pe așteptările anterioare, despre ceea ce este acolo, pentru a interpreta informația senzorială vastă, zgomotoasă și neclară, de care se „lovește” încontinuu.

Percepția, în loc să fie o reflecție a ceea ce este în lume, reprezintă un proces de interpretare. Este simplu să presupunem că vedem cu ochii. De fapt, vedem cu creierul. Ochii noștri sunt necesari, dar descoperim că percepția este mai degrabă un produs al modului în care creierul nostru interpretează toate aceste informații. Ochii sunt o fereastră către realitatea obiectivă externă. Și când echilibrul oscilează între cum interpretează creierul informația senzorială și ce înseamnă ea de fapt, oamenii încep să vadă lucrurile pe care alții nu le văd, au halucinații”, explică Anil Seth, citat de Business Insider.

„Când te uiți la un nor, și uneori vezi nori în formă de fețe, atunci ai halucinații. O altă situație este cea în care luați droguri psihedelice. Oamenii au experiențe neobișnuite, văd lucruri care nu sunt acolo. Desigur, nu înseamnă că acele lucruri există în realitate. Creierul funcționează diferit, pentru că așteptările anterioare domină informația senzorială.

Vedem multe lucruri, atunci când creierul este afectat de droguri. Creierul devine dezorganizat. Toate aceste rețele ale creierului devin active, în același timp și își încetează activitatea simultan. În starea psihedelică, ceea ce percepeți este mai dependent de creier, decât de datele senzoriale, care se canalizează prin ochi și urechi. Avem ocazia să ne lămurim cum și de ce se întâmplă aceste lucruri”, spune Seth.

„Ceea ce experimentăm ca fiind real este o construcție a creierului. Când experimentez o anumită culoare, asta nu înseamnă că aceasta există în univers, că o cană roșie este vopsită cu o culoare care există independent în mintea și creierul meu. Nu, roșul este ceva construit de creierul meu, pentru a interpreta informația vizuală. Asta ne îndeamnă să ne punem întrebări: Este ceva real? Este ceva acolo?”, se întreabă cercetătorul.