De ce rezistă mierea câteva mii de ani fără să se strice

Publicat: 27 08. 2013, 10:27
Actualizat: 08 01. 2020, 23:23

În mormintele faraonilor au fost descoperite recipiente în care se afla miere veche de mii de ani, dar care poate fi încă mâncată. Acest lucru i-a intrigat pe oamenii de știință, care au vrut să afle de ce mierea se păstrează atât de bine. Este vorba de mai mulți factori ce lucrează într-o armonie perfectă pentru a obține acest efect, scrie Descoperă.ro.

Mierea este, în primul rând, un zahăr. Zaharurile sunt higroscopice, termen ce înseamnă că în starea lor naturală conțin foarte puțină apă, dar că o pot absorbi cu ușurință din atmosferă dacă nu sunt acoperite. „Mierea, în forma ei naturală, conține foarte puțină umiditate. Într-un astfel de mediu foarte puține bacterii sau microorganisme pot supraviețui, astfel că mor”, explică Amina Harris, director executiv în cadrul Honey and Pollination Center de la Institutul Robert Mondavi al Universității California. Explicația lui Harris dezvăluie un element important al longevității mierii: pentru ca mierea să se strice, este nevoie să fie ceva în interiorul său care să se strice. Într-un astfel de mediu neplăcut, organismele nu pot supraviețui suficient de mult în miere pentru a avea oportunitate de a „strica” acest aliment.

De asemenea, mierea este extrem de acidă. „Are un pH ce se găsește undeva între 3 și 4,5, aproximativ, iar acest acid va ucide aproape orice dorește să crească în miere”, mai spune Harris.

Albinele joacă și ele un rol important. Nectarul, materialul colectat de albine pentru a face mierea, este în mod natural foarte bogat în apă (ce reprezintă 60%-80% din masa totală a nectarului). În procesul producerii mierii, albinele joacă un rol important în eliminarea apei, ele bătând din aripi pentru a usca nectarul. Pe lângă bătăile aripilor, albinele mai au o contribuție la longevitatea mierii. În stomacul albinelor există o enzimă ce poartă numele de glucozoxidază. Atunci când albinele regurgitează nectarul din gură pentru a produce mierea, această enzimă se amestecă cu nectarul și îl descompune în două elemente: acid gluconic și peroxid de hidrogen. „Peroxidul de hidrogen este celălalt element care acționează împotriva tuturor elementelor nocive care s-ar putea dezvolta în miere”, explică Harris.

CITEȘTE MAI MULTE PE DESCOPERA.