De ce se mănâncă miel de Paște?

Paștele este o sărbătoare întâlnită atât la evrei, cât și la creștini, iar daca pentru primii aceasta semnifică trecerea de la robia egipteană la libertate, cei din urmă o asociază cu trecerea de la moarte la viață.

Sărbătoarea Paștelui a fost instituită la evrei de către Dumnezeu prin Moise, înainte ca poporul să treacă prin Marea Roșie.

Deoarece egiptenii au refuzat să îi elibereze pe iudei din robie, Dumnezeu a trimis asupra lor zece plăgi. Pentru a-i feri pe iudei de pedeapsă, aceștia trebuiau să sacrifice un miel și să ungă cu sângele acestuia pragurile ușilor și ferestrelor. În ziua de 14 nissan (aprilie), fiecare familie iudaică a sacrificat un miel, pe care care l-a mâncat cu azima (pâine nedospită) și ierburi amare.

POLITICĂ Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, REFUZĂ propunerea de a candida la Preşedinţie: „Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul”

21:43

TRAGEDIE Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a PRĂBUȘIT peste mai multe magazine din centrul unui oraş turistic din Brazilia

21:16

În cartea Exodului este relatat modul în care Dumnezeu i-a cerut lui Moise să celebreze Paștile: „Mielul să vă fie de un an, parte bărbătească și fără meteahnă, și să luați sau un miel sau un ied, să-l țineți până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia și atunci toată adunarea obștii fiilor lui Israel să-l înjunghie către seară. Să ia din sângele lui și să ungă amândoi ușorii și pragul cel de sus al ușii casei unde au să-l mănânce. Și să mănânce în noaptea aceea carnea lui friptă la foc; dar s-o mănânce cu azimă și cu ierburi amare. Dar să nu-l mâncați nefript deajuns sau fiert în apa, ci să mâncați totul fript bine pe foc, și capul cu picioarele și măruntaiele. 

Să nu lăsați din el pe a doua zi și oasele lui să nu le zdrobiți. Ceea ce va rămâne pe a doua zi să ardeți în foc. Să-l mâncați însă așa: să aveți coapsele încinse, încălțămintea în picioare și toiegele în mâinile voastre; și să-l mâncați cu grabă, căci sunt Paștile Domnului, în noaptea aceea voi trece peste pământul Egiptului, și voi lovi pe tot întâi-născutul în pământul Egiptului” (Exod 12, 1-11). 

În timpul regelui Iosia, pe la jumătatea secolului al VII lea i. Hr., Paștele a devenit o sărbătoare care se oficia doar la templul din Ierusalim. Mielul nu mai era sacrificat de capul familiei, ci de un preot, iar cu sângele mielului nu mai erau unse ușile caselor, ci era stropit altarul. După ce templul din Ierusalim a fost dărâmat de români, în anul 70 d.Hr., s-a adoptat celebrarea Paștelui în familie, așa cum se întâmplă și în prezent, scrie crestinortodox.ro.

Mielul de Paști la creștini

Profetul Isaia, vorbind despre patimile Domnului spune: „că un miel spre junghiere s-a adus…” (Is. 53, 7). Deci, pentru creștini, Hristos devine Mielul care Se jertfește pentru mântuirea neamului omenesc. În Denia Prohodului se spune: „Coastă Ți-au împuns, mâinile Ți-au pironit, Stăpâne și cu rana Ta din coastă ai vindecat neînfrânarea mâinilor strămoșilor”.

Sfântul Apostol Pavel ne oferă altă perspectivă: „Iată Hristos, Paștile nostru, S-a jertfit pentru noi; să prăznuim, deci, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al vicleșugului, ci cu azimile curăției și ale adevărului” (I Cor. 5, 7-8).  

Prin urmare, obiceiul tăierii mielului de Paște este mai degrabă un obicei împrumutat de la evrei, care a devenit tradiție respectată de mulți, dar și ignorată de alții, în funcție de preferințele culinare.