Prima pagină » Magazin » De ce un copil nu poate salva o relație

De ce un copil nu poate salva o relație

De ce un copil nu poate salva o relație
În opinia specialiștilor, credința conform căreia un copil poate salva o relație este falsă și neavenită. În general, cei care intră în acest joc își pierd, de fapt, rolul de bărbat și de femeie, devin prizonierii ideii de părinte.

”Să te bazezi că relația maritală este salvată de relația parentală poate fi un lucru contraproductiv. Cei care au încercat acest lucru au descoperit că, o perioadă, pot avea, de fapt, iluzia că relația merge. Cu toate astea, chiar și în timpul în care cred că „lucrurile sunt  bune”, conștientizează că, de fapt, împlinirea vine din planul relației parentale””, precizează psihoterapeutul Jeni Chiriac pentru Gândul.

De multe ori , membrii cuplului se metamorfozează, se anulează ca bărbat sau femeie. ”Această anulare nu înseamnă că nu există intimitate sexuală, însă aceasta este asumată fără să se conștientizeze că nu sunt participanți activi la viața sexuală, ci doar o trăiesc și o respectă, pentru că „așa este normal”, fără să existe pasiune.

Sunt cupluri care, în contextul acestei metamorfozări, resimt atașamentul și prescripția de rol, reușind să găsească satisfacție. În acest context, e important să înțelegem că, fără o bună comunicare, maturitate emoțional-afectivă și abilități de a lucra în echipă, venirea unui copil poate „ține” doi oameni împreună, însă aceștia sunt doar părinți ai copilului, mai puțin bărbat și femeie. Ei găsesc  resurse în simțul datoriei sau în nevoia de statut marital”, mai spune psihoterapeutul Jeni Chiriac pentru Gândul.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?