Prima pagină » Magazin » De ce vor americanii să „înghețe” soldații pe câmpul de luptă

De ce vor americanii să „înghețe” soldații pe câmpul de luptă

06 mart. 2018, 17:08, Magazin
De ce vor americanii să „înghețe
Detalii în articol

Observând toate aceste lucruri, oamenii de știință au început să caute soluții pentru a obține puțin mai mult timp pentru tratarea rănilor suferite pe câmpul de luptă, atunci când nu este posibilă intervenția rapidă a echipelor medicale. 

Astfel, cercetătorii s-au gândit la „o metodă de încetinire a trecerii timpului” și au primit un indiciu pentru a realiza acest lucru din partea unor creaturi numite tardigrade. 

Un nou program de la Agenția pentru Proiecte Avansate de Cercetare în Apărare, agenția americană care se ocupă cu devoltarea noilor tehnologii pentru armată, susține că va crea tratamente care vor încetini reacțiile biochimice ale corpului, inducând o stare de amorțeală a organismulului. Cu alte cuvinte, programul, numit Biostasis, își dorește să „încetinească viața pentru a salva viața”, potrivit comunicatului emis de agenția cu pricina.  

Acest tratament pare de domeniul științifico-fantastic, însă există organisme care trăiesc pe Terra și se folosesc de astfel de strategii pentru a supraviețui în medii extrem de neprietenoase. De exemplu, tardigradele, creaturi microscopice cunoscute și drept „urși de apă”, pot supraviețui înghețului, deshidratării și radiațiilor extreme. Ele reușesc acest lucru intrând într-o stare numită „criptobioză”, în care toate procesele lor metabolice par să se fi oprit, însă organismul este încă în viață. 

„Natura este o sursă de inspirație. La nivel molecular, viața este un set de reacții biochimice continue. Scopul nostru cu Biostasis este să ajungem să controlăm aceste mecanisme moleculare și să le facem să-și încetinească funcționarea ajungând la aceeași rată, astfel când să putem întetini întregul sistem treptat și să evităm efectele adverse atunci când intervenția este oprită sau nu reușește”, a explicat Tristan McClure-Begley, directorul de program. 

Totuși, „înghețarea” corpurilor umane pe câmpul de luptă pentru a putea primi intervenția medicilor este încă departe de implementare. Prima dată, oamenii de știință trebuie să examineze mai multe moduri de încetinire a proceselor biochimice în celule și țesuturi și să încerce să vadă cum ar putea reuși un astfel de proces în cazul unui organism complex și complet.