De la Aretha Franklin sau Stephen Hawking până la Anthony Bourdain. Care sunt PERSONALITĂȚILE care au decedat în 2018

Publicat: 30 12. 2018, 15:39
Actualizat: 25 03. 2019, 19:14

Personalitățile trebuie apreciate și reușitele lor lăudate mai ales când aceștia sunt încă în viață, o frază pe care o tot auzim și căreia, nici până acum, nu i-am înțeles sensul.

În luna Ianuarie ne-am despărțit de următorii:

Pe 5 ianuarie a murit John Young la 87 de ani. Legendarul astronaut a ajuns pe Lună și a comandat primul zbor cu o navetă spațială americană.

France Gall a decedat pe 7 ianuarie, la vârsta de 70 de ani. Cântăreața franceză, autoarea hitului „Poupée de cire, poupée de son”, a câștigat concursul muzical Eurovision în 1965.

10 ianuarie a fost ziua în care ne-am luat rămas bun de la Doreen Tracey (74 de ani). Fost copil star, a jucat unul dintre muschetari în „The Mickey Mouse Club” din anii 1950.

Pe 12 ianuarie a încetat din viață John V. Tunney (83 de ani). Campania sa pentru un loc în senatul SUA a fost sursă de inspirație pentru filmul regizat în 1972 de Robert Redford „The Candidate”.

Dolores O”Riordan a murit pe 15 ianuarie, la 46 de ani. Cântăreața a fost solista trupei The Cranberries, care a dominat anii 1990, alături de legende ca Pearl Jam, Smashing Pumpkins și Nirvana.

Pe 15 ianuarie ne-am luat adio de la vocea artistului Edwin Hawkins (74 de ani). Starul gospel a fost celebru pentru hitul „Oh Happy Day”.

Pe 17 ianuarie a murit Ed Moses la vârsta de 91 de ani. Un prolific pictor abstracționist, a fost unul dintre fondatorii colectivului de artiști Cool School și a influențat scena culturală modernă din Los Angeles.

Pe 19 ianuarie a mai plecat o artistă mare dintre noi, Dorothy Malone (93 de ani). Actriță de televiziune celebră în anii 1960, mai ales prin rolul din serialul „Peyton Place”.

Paul Bocuse a decedat pe 20 ianuarie, la 91 de ani. Un superstar și ambasador mondial al gastronomiei franceze moderne, deținător a trei stele Michelin fără întrerupere din 1965, a lansat concursul Bocuse d’Or, în 1987, la Lyon, o competiție în care s-au afirmat mulți bucătari ce ulterior au devenit nume mari în domeniu. Concursul Bocuse d’Or este considerat un campionat mondial al maeștrilor bucătari.

22 ianuarie a fost ziua în care Ursula K. Le Guin (88 de ani) a scris ultimul capitol din via. Scriitoarea americană a făcut parte din elita autorilor de science fiction și fantasy și este celebră mai ales pentru trilogia sa „Earthsea”.

Ultima pierdere din ianuarie a fost a lui Ingvar Kamprad (91 de ani), pe 27 ianuarie. Omul de afaceri a fost fondatorul Ikea, lider mondial în comercializarea de mobilier și decorațiuni interioare.

Luna februarie a adus alte pierderi în lumea artiștilor:

Luna a început cum se putea mai rău. Pe 1 februarie a murit Dennis Edwards la 74 de ani. Artist recompensat cu Grammy, a fost membru al celebrului grup The Temptations.

Pe 4 februarie a încetat din viață și John Mahoney (77 de ani). Actor devenit celebru cu rolul din show-ul TV de succes „Frasier”.

9 februarie a fost ziua în care a plecat dintre noi John Gavin (86 de ani). A jucat în filme ca „Spartacus” și „Psycho”, înainte de a deveni ambasador al SUA în Mexic, în administrația Ronald Reagan.

Prințul consort Henrik al Danemarcei a murit, pe13 februarie, la vârsta de 83 de ani. A fost soțul reginei Margrethe a II-a.

Pe 14 februarie a murit Ruud Lubbers (78 de ani). Fost premier al Olandei, a ajutat la înființarea Uniunii Europene.

Pe 24 februarie a mai plecat un actor, Sridevi (54 de ani). Star la Bollywood, a jucat în unele dintre cel mai de succes filme în anii 1980 și 1990.

28 februarie a fost ziua în care Harvey Schmidt a murit la 88 de ani. Compozitorul „The Fantasticks”, cel mai longeviv musical din istorie. A fost lansat în 1960 și încă se mai joacă pe Broadway.

În luna martie au murit următorii:

Pe 4 martie a decedat Russell Solomon (92 de ani). Fondatorul lanțului de magazine de muzică Tower Records, a adus un element de modernitate comerțului cu muzică.

Ziua de 14 martie a fost o zi de doliu pentru lumea științei. Stephen Hawking a murit la 76 de ani. Fizicianul a fost cel mai celebru om de știință britanic al vremurilor actuale, un geniu care și-a dedicat viața descoperirii secretelor Universului.

28 martie a fost ziua în care ne-am despărțit de Peter Munk (90 de ani). A fondat Barrick Gold, cea mai mare companie de exploatare a zăcămintelor aurifere din lume.

Ultima pierdere din martie a avut loc pe 29 martie și anume moartea Anitei Shreve (71 de ani). Romancieră de succes, este cunoscută pentru cărțile „Soția pilotului/ The Pilot”s Wife”, „Mărturia/ Testimony” și „Valurile iubirii/ The Weight of Water”.

Luna aprilie a adus alte pierderi:

Africa a primit o lovitură grea pe 2 aprilie prin moartea lui Winnie Madikizela-Mandela (81 de ani). A fost soție a lui Nelson Mandela și activistă anti-apartheid.

Pe 5 aprilie a murit Isao Takahata la vârsta de 82 de ani. Regizorul japonez a fost cofondator al studioului de animație Ghibli și celebru pentru filmul „Hotaru no haka/ Grave of the Fireflies”.

10 aprilie a fost ultima zi din viața lui Yvonne Staples (80 de ani). Cântăreața americană a fost vocea baritonală din grupul The Staple Singers, care a ajuns în topurile muzicale cu hitul „I’ll Take You There”, în 1972, la puțin timp după ce cucerise publicul cu o altă piesă de succes, „Respect Yourself”.

Pe 11 aprilie a plecat dintre noi și Mitzi Shore (87 de ani). A fost proprietara clubului Comedy Store din Los Angeles și o figură influentă a genului stand-up, timp de peste patru decenii.

Milos Forman a murit la vârsta de 86 de ani, pe 14 aprilie. Cineastul ceh este, printre altele, autorul filmelor „Zbor deasupra unui cuib de cuci/ One Flew Over the Cuckoo”s Nest” și „Amadeus”, premiate cu Oscar.

17 aprilie a fost ziua în care a decedat și Barbara Bush (92 de ani). Fostă primă doamnă a SUA, soția președintelui George H. W. Bush.

Pe 20 aprilie lumea muzicii a primit o lovitură neașteptată. DJ Avicii a murit la 28 de ani. Nominalizat la Grammy, a dominat muzica electronică a ultimilor ani, cu milioane de fani în toată lumea.

Pe 21 aprilie și Verne Troyer a murit la 49 de ani. A interpretat, printre altele, versiunea în miniatură a Dr. Evil, „Mini-Me”, în seria „Austin Powers”.

26 aprilie a fost ziua în care Charles Neville a murit la 79 de ani. Saxofonistul a făcut parte din orchestra lui B.B. King și apoi a devenit celebru cu formația Neville Brothers.

În luna mai lumea artiștilor a rămas și mai săracă:

Pe 8 mai a murit Anne V. Coates la 92 de ani. Monteur de film premiat cu Oscar, a lucrat la pelicule celebre precum „Lawrence of Arabia”, „The Elephant Man” și „Fifty Shades of Grey”.

Pe 13 mai a decedat Margot Kidder la vârsta de 69 de ani. A jucat rolul Lois Lane, alături de Christopher Reeve, în franciza „Superman” din anii 1970 – 1980.

20 mai a fost ziua în care Patricia Morison a murit la 103 de ani. Actrița a fost un nume de marcă pe Broadway și a apărut în filme alături de Spencer Tracy și Katharine Hepburn.

Philip Roth a murit, pe 22 mai, la 85 de ani. Autor a peste 31 de romane, a fost printre marii scriitori care nu au primit niciodată un premiu Nobel pentru literatură. Însă, autorul a primit un număr impresionant de premii literare, inclusiv Pulitzer pentru „Pastorala americană/ American Pastoral” (1997).

Pe 26 mai a murit Alan Bean (86 de ani). Fost astronaut, membru al misiunii Apollo 12, a fost al patrulea om care a pășit pe Lună. Ulterior a devenit pictor.

29 mai a fost ziua când ne-am despărțit de Madiha Yousri (97 de ani). Actriță egipteană, celebră pentru rolurile din pelicule devenite clasice în cinematografia celei de-a doua jumătăți a secolului al 20-lea.

Luna iunie a adus alte pierderi:

Pe 3 iunie a murit Georg von Tiesenhausen la venerabila vârstă de 104 ani. Era ultimul membru al echipei care a conceput rachetele cu care a fost lansat programul spațial american, dar a lucrat anterior și pentru naziști.

5 iunie a fost ziua în care a decedat Kate Spade (55 de ani). Designer de modă, celebră în special pentru gențile sale.

A doua zi, pe 6 iunie, Jimmy Gonzalez a murit la 67 de ani. A fost liderul grupului Tejano Jimmy Gonzalez y Grupo Mazz, premiat cu Grammy.

Pe 8 iunie a plecat dintre noi și Anthony Bourdain (61 de ani). Maestru bucătar, vedetă de televiziune care a inspirat milioane de fani cu pasiunea pentru gastronomie și aventură.

18 iunie – Kazuo Kashio (89 de ani). Unul dintre cei patru frați care au fondat Casio Computer Co., compania japoneză care produce ceasurile G-Shock.

22 iunie a fost ziua în care a murit Vinnie Paul (54 de ani). Cofondator și toboșar al trupei de heavy metal Pantera.

Pe 27 iunie a murit Joseph Jackson la 89 de ani. Tatăl lui Michael Jackson, Janet Jackson și celorlalți frați, care a contribuit la lansarea unei dinastii muzicale.

29 iunie – Steve Ditko (90 de ani). Artist Marvel Comics care l-a oferit lumii pe Omul Păianjen/ Spider-Man.

În luna iulie ne-am despărțit de următorii:

5 iulie – Claude Lanzmann (92 de ani). Regizorul și scriitorul francez, premiat cu un Urs de Aur, a fost realizatorul documentarului „Shoah”. Realizată pe parcursul a 11 ani, din 1974 până în 1985, pelicula, cu o durată de nouă ore și jumătate, este considerată unul dintre cele mai importante filme despre Holocaust din toate timpurile.

Pe 13 iulie a murit Nancy Sinatra Sr. (101 ani). A fost iubita din adolescență a lui Frank Sinatra, prima dintre soțiile acestuia și mamă a trei dintre copiii starului.

Iar pe 25 iulie a plecat dintre noi Sergio Marchionne (66 de ani). Fost CEO al companiei Fiat Chrysler.

Luna august a venit cu alte pierderi:

6 august – Joel Robuchon (73 de ani). Considerat „maestrul bucătar al secolului”, proprietar de restaurante recompensate cu trei stele Michelin și mentorul lui Gordon Ramsay.

Pe 11 august a murit V.S. Naipaul la 85 de ani. Născut în Trinidad, de origine indiană din partea tatălui, Naipaul este celebru pentru cărți precum „A House for Mr Biswas” (1961) și „In A Free State”, recompensată cu premiul Man Booker în 1971.

 

Aretha Franklin a murit, pe 16 august, la vârsta de 76 de ani. De nedisputat, „regina muzicii soul”, simbol cultural mondial. A lansat hituri precum „Think”, „I Say a Little Prayer”, „Respect”.

18 august – Kofi Annan (80 de ani). Diplomat charismatic, prima persoană de culoare care a devenit secretar general al Organizației Națiunilor Unite.

Pe 22 august a murit Ed King la 68 de ani. A fost chitarist al trupei Lynyrd Skynyrd, a ajutat la lansarea unor hituri precum „Sweet Home Alabama”.

25 august – John McCain (81 de ani). Senator american, veteran de război, a candidat la președinția SUA.

26 august a fost ziua în care a decedat  Neil Simon (91 de ani). Dramaturg, maestru al comediei, figură a influentă a Broadway-ului, celebru pentru piese precum „Desculț în parc” și trilogia „Brighton Beach”.

Pe 30 august a murit Iosif Kobzon (80 de ani). Star al muzicii rusești, poreclit „Sinatra sovietic”.

Septembrie: 

Pe 6 septembrie a decedat Burt Reynolds (82 de ani). Legendă a Hollywood-ului, cunoscut pentru roluri în filme ca „Smokey și Banditul”, „Boogie Nights” și „Deliverance”.

7 septembrie a fost ziua în care ne-am luat adio de la muzica lui Mac Miller (26 de ani). Cântărețul american de muzică rap a debutat în anul 2011 și era celebru pentru versurile sale în care vorbea despre subiecte diverse, de la depresie la consum de droguri.

19 septembrie – Gamil Ratib (92 de ani). Actorul franco-egiptean era celebru mai ales pentru rolurile negative și de aristocrat interpretate în filme.

În aceeași zi, a murit și Arthur Mitchell (84 de ani). Balerin la New York City Ballet în anii 1950, a pus bazele Dance Theatre of Harlem.

28 septembrie – Joe Masteroff (98 de ani). Scriitor premiat cu Tony, autor al celebrului spectacol „Cabaret”.

Pe 29 septembrie a plecat dintre noi Otis Rush (84 de ani). Chitarist de blues legendar, a influențat vedete precum Carlos Santana, Eric Clapton, Led Zeppelin.

În octombrie ne-am despărțit de următoarele personalități:

Pe 1 octombrie ne-am despărțit de Charles Aznavour (94 de ani). Una dintre celebrele voci ale muzicii franceze, supranumit „Sinatra francez”. Era unul dintre cei mai simpatizați și mai longevivi cântăreți francezi, a apărut în peste 60 de filme și a compus peste 1.000 de cântece, din care aproximativ 150 în limba engleză, 100 în italiană, 70 în spaniolă și 50 în germană.

3 octombrie – Leon Max Lederman (96 de ani). Fizician experimental, a câștigat premiul Nobel în 1988 pentru munca sa privind particulele subatomice. A inventat expresia „particula lui Dumnezeu”.

4 octombrie a fost ziua în care a murit Will Vinton (70 de ani). Premiat cu Oscar, animatorul a inventat Claymation, un tip de animație stop-motion.

Montserrat Caballe, 85 de ani, a murit pe 6 octombrie. Soprana spaniolă a fost prezentă pe cele mai mari scene ale lumii, inclusiv alături de vedete precum Luciano Pavarotti și Placido Domingo. Împreună cu Freddie Mercury a interpretat melodia „Barcelona”, devenită imn pentru Jocurile Olimpice din 1992.

15 octombrie – Paul G. Allen (65 de ani). A fost cofondator al companiei Microsoft alături de prietenul lui din copilărie Bill Gates. Miliardarul filantrop a investit în protejarea mediului, transport spațial, arte, cultură și sport.

Pe 16 octombrie ne-am despărțit de Dennis Hof (72 de ani). Proprietar de bordeluri legale în Nevada, a câștigat un mandat pentru Partidul Republican la alegerile legislative pentru Congresul american organizate în noiembrie.

21 octombrie – Earl Bakken (94 de ani). Electronist, a creat primul pacemaker extern portabil și a cofondat una dintre cele mai mari companii de dispozitive medicale, Medtronic.

24 octombrie – Tony Joe White (75 de ani). Star al muzicii country și blues, celebru pentru hituri ca „Polk Salad Annie” și „Rainy Night in Georgia”.

În noiembrie au murit următorii:

Pe 2 noiembrie a decedat Raymond Chow (91 de ani). Legendar producător de film din Hong Kong, a contribuit la popularizarea unor vedete precum Bruce Lee și Jackie Chan și a adus Țestoasele mutante Ninja pe marile ecrane.

3 noiembrie – Sondra Locke (73 de ani). Actrița și regizoarea americană a devenit celebră cu rolul din filmul „The Heart is a Lonely Hunter” (1968), pentru care a primit o nominalizare la premiile Oscar.

11 noiembrie a fost ziua în care a murit Douglas Rain (90 de ani). Actorul canadian și-a împrumutat vocea computerului HAL 9000, predecesorul inteligenței artificiale, în filmul lui Stanley Kubrick „2001: A Space Odyssey”.

12 noiembrie a fost o zi tristă pentru cinematografie. Stan Lee a murit la 95 de ani. A fost inteligența creativă care a revoluționat lumea benzilor desenate și a introdus la Hollywood supereroi de succes precum Omul Păianjen, Cei Patru Fantastici și Incredibilul Hulk.

Katherine MacGregor a murit, pe 13 noiembrie, la 93 de ani) A interpretat mama bârfitoare Harriet Oleson din producția TV de succes „Little House on the Prairie”.

15 noiembrie – Roy Clark (85 de ani). Starul country a devenit celebru pentru hituri precum „Yesterday When I was Young” și „Honeymoon Feeling”.

Pe 16 noiembrie a decedat William Goldman (87 de ani). Scriitorul a fost premiat cu Oscar pentru scenariul original „Butch Cassidy and the Sundance Kid” (1969) și adaptarea „All the President”s Men”.

19 noiembrie – Ali Rodriguez (81 de ani). Simbol al revoluției socialiste din Venezuela, fost diplomat de top.

23 noiembrie a fost ziua în care ne-am luat adio de la Robert „Rob” McNair (81 de ani). Fondator și proprietar al Houston Texans, figură influentă în fotbalul american.â

În aceeași zi a murit și Nicholas Roeg (90 de ani). Regizorul britanic era cunoscut pentru producții precum „Don’t Look Now/Nu privi acum”, „Performance/Gangster și rock star”. A avut o carieră de peste 60 de ani în cinematografie și a devenit cunoscut pentru stilul său original și controversat.

26 noiembrie – Bernardo Bertolucci (77 de ani). A fost celebrat în lumea întreagă pentru pelicule ca „Ultimul Tango la Paris”, „Conformistul/ Il Conformista” și a primit premiul Oscar pentru pelicula „Ultimul împărat/ The Last Emperor”.

Pe 26 noiembrie a plecat dintre noi Stephen Hillenburg (57 de ani). A fost creatorul personajului animat SpongeBob Pantaloni Pătrați.

George H.W. Bush a murit, pe 30 noiembrie, la vârsta de 94 de ani. Al 41-lea președinte al SUA (1989 – 1993).

Luna decembrie a mai luat cu ea câteva personalități ce au schimbat lumea noastră:

7 decembrie – Belisario Betancur (95 de ani). Fost președinte al Columbiei, al 26-lea, în perioada 1982 – 1986.

Pe 13 decembrie a decedat Nancy Wilson (81 de ani). Cântăreața de muzică soul și jazz, premiată cu trei Grammy, a fost celebră pentru hituri precum „Guess Who I Saw Today” și „(You Don’t Know) How Glad I Am” și care a fost o sursă de inspirație pentru cântărețe ca Nnenna Freelon, Patti Labelle și Anita Baker.

17 decembrie – Galt MacDermot (89 de ani). Compozitorul canadian a realizat muzica spectacolului „Hair”, rămas în istorie ca una dintre cele mai influente producții puse în scenă pe Broadway, New York

17 decembrie – Penny Marshall (75 de ani). Regizoarea americană a fost celebră pentru filme precum „Big” și „A League of their Own”, ambele cu Tom Hanks.

20 decembrie a fost ziua în care a murit Donald Moffat (87 de ani) Celebru pentru rolurile din filme precum „Clear and Present Danger”, „The Thing” și „The Right Stuff”.

27 decembrie – Frank Adonis (83 de ani) Actorul american era cunoscut pentru rolurile din filmele „Taurul furios/ Raging Bull” și „Băieți buni/ Goodfellas”, ambele în regia lui Martin Scorsese.

27 decembrie – Miúcha (81 de ani) Cântăreața și compozitoarea braziliană a fost o legendă a muzicii bossa nova.

Amos Oz a murit pe 28 decembrie, la 79 de ani. Câștigător al premiului de stat din Israel pentru literatură, era unul dintre cei mai cunoscuți scriitori contemporani. Printre cele mai cunoscute volume ale sale se numără „Poveste despre dragoste și întuneric”, „Soțul meu, Michael”, „Să nu pronunți: noapte”.

Foto: Hepta