De la „The Voice UK”, la „Vocea României”. Un tânăr de 20 de ani a întors scaunele celor patru jurați

Publicat: 17 09. 2014, 12:33
Actualizat: 03 09. 2019, 02:13

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a impresionat juriul de la „Vocea României” în prima ediție din sezonul patru al show-ului. Originar din Târgoviște, Florin Răduță a urcat pe scenă încrezător în forțele propii.

A interpretat piesa „When a man loves a woman”, reușind astfel să-i facă pe toți cei patru jurați – Tudor Chirilă, Loredana Groza, Smiley și Mariu Moga – să apese butonul care întoarce scaunele.

Emoționat până la lacrimi, Florin a ales în cele din urmă să facă parte din echipa Loredanei.

FOTO: Facebook//Vocea României

Băiatul a povestit, însă, că înainte de a ajunge la „Vocea României” și-a încercat norocul în Marea Britanie, unde plecase să muncească. A participat atunci la „The Voice UK”, dar, deși a fost acceptat la audițiile pe nevăzute, nu a mai putut participa din cauza unui accident suferit de mama sa, care l-a obligat să revină în țară.  

Băiatul nu a renunțat însă niciodată la pasiunea sa cea mare: muzica.

„Este cel mai fericit moment din viața mea!”, a exclamat el la final. „E a treia oară când particip. Anul trecut când am venit nu s-a întors nimeni, iar acum v-ați întors toți. Nu-mi vine să cred!”, a adăugat el.

Vezi aici cum a cântat Florin Răduță la „Vocea României”.