DE NECREZUT. Richard Gere a devenit din nou tată, la 70 de ani
Actorul Richard Gere, în vârstă de 70 de ani, a devenit tată pentru a treia oară, soţia sa, activista spaniolă Alejandra Silva, în vârstă de 36 de ani, dând naştere celui de-al doilea copil al cuplului, potrivit publicaţiei spaniole Hola!.
Deocamată nu se cunoaşte data naşterii bebeluşului, nici numele acestuia.
Primul copil al cuplului, un băieţel care a primit numele Alexander, s-a născut în februarie 2019.
Gere şi Silva s-au căsătorit civil în aprilie 2018, în Spania, iar nunta au făcut-o la New York.
Actorul american mai are un fiu în vârstă de 20 ani, Homer, cu fosta sa soţie, actriţa americană Carey Lowell, de care a divorţat în 2016, după o căsnicie de 14 ani.
Printre rolurile majore interpretate de Richard Gere într-o carieră prestigioasă se numără prestaţiile sale din „American Gigolo”, de Paul Schrader, şi „Ofiţer şi gentleman”, de Taylor Hackford – care i-a adus prima nominalizare la Globurile de Aur; interpretarea din drama din era jazz-ului „Cotton Club”, de Francis Ford Coppola; rolul personajului negativ Mike Figgis din „Afaceri interne”; milionarul romantic Edward Lewis din comedia romantică „Frumuşica/ Pretty Woman”, care i-a adus a doua nominalizare la Globul de Aur. Lor li se adaugă rolurile din drama romantică „Sommersby”, de Jon Amiel, musicalul „Chicago” – pentru care a câştigat un Glob de Aur – şi „Dr. T şi femeile”, un delicat studiu al relaţiilor, regizat de Robert Altman.