Delfinariul din Constanța are doi noi locatari: două foci din Marea Baltică
This browser does not support the video element.
Focile, o femelă și un mascul, au costat 1.200 de euro și au ajuns la malul mării joi după-amiază, fiind aduse de la un delfinariu public din orașul lituanian Klaipeda, cu un transport via Cehia.
„Avem un moment fericit. În iarna asta am început să populăm Complexul Muzeal de Științe ale Naturii (CMSN) cu alte animale, cu animale marine. Avem două foci de Marea Baltică, care ne-au venit de la Delfinariul Klaipeda, din Lituania, cu finanțarea de la Consiliul Județean”, a declarat directorul CMSN, Adrian Bâlbă.
Mamiferele, ambele exemplare tinere, au fost cazate în bazinul lor, aflat în aer liber, din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii (CMSN) Constanța. Acestea urmează să treacă printr-o perioadă de dresaj înainte de a se alătura celor doi delfini, urmând să facă parte din spectacole prezentate aici.
„Femela se hrănește numai din mână. A fost crescută la mână, fiind vorba de un bebeluș găsit pe coastele Mării Baltice, un bebeluș părăsit din diverse motive. Masculul a fost născut la Delfinariu Klaipeda. (…) Bebelușul a costat un euro, masculul a costat 1.200 de euro. Sunt niște sume modice. 1.200 de euro este o sumă modică pentru un animal așa de frumos, un animal tânăr care sperăm să facă pui aici la Delfinariu. Masculul este născut în martie și femela se estimează în mai. Încă nu au nume”, a adăugat Adrian Bâlbă.
El a precizat că așteaptă ca și alte animale să ajungă în această iarnă la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța.
„Iată aceste două foci de Marea Baltică sunt un prim pas, un prim început. În decembrie sperăm pinguini, în ianuarie sperăm lei de mare de Namibia. Toate astea sunt niște eforturi financiare, eforturi logistice. Toate astea au făcut posibil însă să oferim Constanței un loc de recreere, un loc în care pot veni copiii să vadă multe animale interesante”, a mai declarat directorul CMSN Constanța.
Cele două foci au fost aduse la Delfinariul din Constanța după ce, la începutul acestei luni, îndrăgitul Johnny, leul de mare, a murit la vârsta de 21 de ani în urma unei afecțiuni cronice.